Îngheaţă, dar nu renunţă la pasiune. Câţiva copii din Nisporeni confecţionează măşti în frig
Câţiva copii din satul Ciuteşti, raionul Nisporeni, împreună cu profesorul lor de arte, au un hobby: confecţionează măşti din lut şi hârtie. Cel mai greu le este în perioada rece a anului, deoarece atelierul în care lucrează nu este încălzit. Pentru a salva situaţia, dascălul a construit în încăpere o sobă. Problema este că, de multe ori, nu au cu ce să o încălzească.
Copiii confecţionează măşti ale personajelor din poveşti, cum ar fi Soacra cu trei Nurori, Harap - Alb, Baba Cloanţa şi Tândală.
Între timp, profesorul se gândeşte cum să încălzească atelierul. Se descurcă cu ajutorul Primăriei şi a oamenilor din sat, care le dau lemne. Uneori, chiar copiii adună crengi uscate.
"Eu mă duc cu maşina proprie, împreună cu copiii, şi, când venim înapoi, aducem saci de lemne. Anul acesta am avut noroc de un domn", a spus Grigore Stamati, profesor de arte plastice.
Elevii au nevoie de cel puţin doi ani, pentru a învăţa acest meşteşug. Ei exersează după ore, iar frigul nu-i sperie.
"Se întâmplă des ca iarna să lucrăm şi să ne îngheţe mâinele", a menţionat un băiat.
"Am încercat să-l reprezint pe Tândală, personaj popular. Facem personajele care ne plac nouă", a spus o elevă.
Atelierul funcţionează din anul 2005, iar de atunci au fost create zeci de măşti.