Înghesuială la grădiniţele din municipiul Comrat: Copiii stau câte trei la o masă şi dorm câte doi într-un pat (VIDEO)
Aproximativ 300 de copii din municipiul Comrat nu au locuri în grădiniţe. Părinţii sunt nevoiţi să-i ţină acasă ori să-i lase în grija bunicilor. Nici micuţilor care merg la grădiniţă nu le este mai bine. Ei sunt nevoiţi să stea câte trei la o masă şi să doarmă câte doi într-un pat.
Directoarea şi educatoarele grădiniţei nr. 7 din Comrat spun că s-au obişnuit deja cu situaţia.
"Sunt 20 de locuri, dar avem 30 de copii în liste. Toată viaţa am lucrat astfel. În oraş sunt mulţi copii şi ei au dormit întotdeauna câte doi într-un pat", spune directoarea Ana Panaitova.
"Noi ne-am obişnuit. Şi în perioada sovietică erau mulţi copii. Cunosc programul pentru învăţământul preşcolar. Nu am niciun disconfort", susţine educatoarea Natalia Dolciu.
Copiii sunt prea mici ca să înţeleagă că au nevoie de mai mult spaţiu. "Îmi place să mă joc, să pictez, să modelez", a spus un copil.
Autorităţile locale spun că problema ar putea fi rezolvată dacă s-ar construi cel puţin o grădiniţă nouă, dar bani nu sunt. "Vom face apel către autorităţile din autonomie. Acestea, la rândul lor, se vor adresa Parlamentului, Guvernului pentru a le solicita să planifice construcţia unei grădiniţe la Comrat", a menţionat primarul din Comrat, Nicolae Dudoglo.
În municipiul Comrat există şapte grădiniţe la care merg aproximativ o mie de copii.
- Tot mai mulţi copii, vorbitori de limbă rusă, merg la grădiniţele cu predare în română: Trebuie să cunoască ambele limbi
- Grădiniţa din Truşeni, fără apă la robinete. Mai mulţi părinţi îşi ţin copiii acasă
- Copiii din grădiniţele din ţară primesc mai puţină mâncare decât ar fi necesar. Această "dietă" îi face mai vulnerabili la diferite maladii