Îngheţurile îi pun în GARDĂ pe fermieri. Recomandări pentru a securiza plantaţiile
Primăvara ne joacă multe feste anul acesta. În loc de picnicuri la iarbă verde, în mijlocul lui aprilie, ne-am pomenit cu vreme de octombrie.
Surprizele meteorologice nu sunt dintre cele mai plăcute. Astfel, cinci raioane din centrul ţării au fost afectate de îngheţ, noaptea trecută. În unele zone mercurul în termometre a coborât şi până la minus 3 grade Celsius.
Cei mai speriaţi sunt agricultorii. Ei se tem că la toamnă ar putea avea depozitele goale, dacă vremea nu îşi revine.
Îgheţurile şi vântul puternic nu au cruţat sera lui Gheorghe Boaghi din satul Sireţi, raionul Străşeni, în care acesta creştea roşii şi castraveţi. Încăperea a fost distrusă în totalitate iar câteva culturi - smulse din rădăcini.
"Deja, eu nu am ce să fac aici. Trebuie să tai, să scot. Am mult de lucru. Cum timpul se schimbă, ne străduim să refacem repede sera, vom planta din nou!"
Mercurul din termometre a scăzut până la minus trei grade Celsius în raionul Ştefan Vodă. Cu un grad mai mult a fost înregistrat la Tiraspol. La Chişinău şi în raionale Ungheni şi Călăraşi temperaturile au scăzut până la minus un grad.
Locuitorii satului Bravicea din raionul Călăraşi susţin că, deocamdată, nu au simţit consecinţele îngheţurilor. Dar dacă vremea rea se va menţine, atunci recolta de fructe şi legume ar putea fi compromisă:
"Copacii nu vor rodi. Acesta parcă nu, dar celalalt pare-mi-se că e atins."
"Dacă nu vor fi îngheţuri, culturile vor prinde rădăcini. Dacă vor fi, atunci vor fi pagube. Culturile au fost deja inundate, sunt băltoace, dar sper să fie bine".
Oamenii spun că fac tot ce pot pentru a-şi salva culturile agricole:
"Cei care au ştiut că vor fi îngheţuri au pus fum la pomi ca să nu îngheţe. Natura îşi ia al ei şi tot ceea ce este e rezistent şi totul va fi bine", spune un fermier.
Specialiştii afirmă că temperaturile scăzute, din aceste zile, nu afectează culturile agricole.
"Acele culturi care le avem în floare din pomii fructiferi rezistă până la minus trei, minus cinci grade. Culturile de toamnă, pentru ele temperaturile de -1, -2 grade nu sunt periculoase. În partea de nord nu a început semănatul culturilor de primăvară, nici a legumelor direct în câmp. Sunt doar în seră", a precizat decanul Facultăţii de Horticultură, Universitatea Agrară, Gheorghe Nicolăescu.
Totodată, în mai multe localităţi din ţară, printre care şi oraşul Sângera, din municipiul Chişinău, a plouat cu grindină. Imaginile au fost trimise pe adresa redacţiei Publika TV de către un martor ocular.