ÎNGRIJORĂTOR! O crăpătură uriașă de pe coasta Peninsulei Antarctica îi pune în alertă pe cercetători
Cercetătorii au monitorizat o crăpătură din cel mai mare strat de gheaţă din lume.
Aceştia au declarat că în ultimele cinci luni crăpătura a crescut cu 22 de kilometri în lungime, acum ajungând la aproape 130 de kilometri. Este doar o chestiune de timp până când o imensă bucată din stratul de gheaţă al Antarcticii, denumită Larsen C, se va desprinde, fiind a treia mare pierdere din istorie, scrie Descoperă.
Localizat pe coasta Peninsulei Antarctica, stratul de gheaţă Larsen este divizat în trei blocuri mai mici, Larsen A, B şi C. Larsen A şi B au suferit un declin major de-a lungul ultimilor 20 de ani, acum Larsen C este cea mai mare dintre ele şi pare să aibă acelaşi viitor.
O echipă de cercetători din cadrul proiectului MIDAS au declarat că 12% din întregul bloc de gheaţă Larsen C se va rupe, lăsând frontul de gheaţă în poziţia sa cea mai retrasă.
"Simulările pe calculator ne-au dovedit că stratul de gheaţă care va rămâne va fi instabil, Larsen C ar putea avea aceiaşi soartă ca Larsen B, care în 2002 s-a dezintegrat", au declarat cercetătorii.
În acest moment, suprafaţa acoperă 1.600 de kilometri pătraţi, însă experţii se aşteaptă ca porţiunea să se dezintegreze până la sfârşitul acestei decade. Blocul de gheaţă Larsen A s-a dezintegrat în 1995.
Larsen C acoperă o zonă de 55.000km, pătraţi echivalentul a jumătate din Islanda. În momentul desprinderii, cercetătorii au prezis că se va forma un iceberg de 6.000km pătraţi, care va cădea în ocean.
"Dacă bucata se va desprinde să spunem în doi, trei ani, frontul se va retrage foarte mult", a declarat Daniela Jansen, de la Alfred Wegener Institute.
Dacă Larsen C îşi va pierde toată gheaţa, cercetătorii prezic că nivelul oceanelor va creşte cu 10cm.