ÎNGRIJORĂTOR: Peste 22 de milioane de persoane au nevoie de ajutor în Yemen, acolo unde riscul de foamete se răspândeşte
Foto: khilafah.com
Peste 22 de milioane de persoane au în prezent nevoie de ajutor în Yemen, unde riscul de foamete se răspândeşte odată cu războiul între rebeli, susţinuţi de Iran, şi guvern, sprijinit de Arabia Saudită, a transmis marţi ONU, scrie agerpres.ro.
Un nou raport al Biroului ONU de coordonare a afacerilor umanitare (OCHA) arată că 22,2 milioane de yemeniţi (76% din populaţie) au nevoie de ajutor în această ţară săracă şi aflată în război, ceea ce înseamnă cu 1,5 milioane de persoane mai mult faţă de acum şase luni.
Riscul de foamete este de asemenea în creştere: 8,4 milioane de persoane se confruntă cu foametea, comparativ cu 6,8 milioane în 2017, conform OCHA.
Aceste cifre acoperă peste jumătate din districtele ţării, dintre care 72 din 95 de zone cele mai expuse la riscul de foamete.
Peste 1.500 de şcoli din Yemen au fost avariate sau complet distruse din cauza conflictului care durează de trei ani, conform raportului. Unele şcoli sunt ocupate de grupări armate.
Anul trecut, ONU a declarat Yemenul drept ţara cu "cea mai mare criză umanitară din lume".
În război se confruntă forţele guvernamentale cu rebelii houthi, proveniţi din rândul minorităţii zaidi (ramură a şiismului), care au cucerit teritorii vaste, printre care şi capitala Sanaa în septembrie 2014.
Din martie 2015, o alianţă militară condusă de Arabia Saudită a intrat în acţiune în Yemen pentru a susţine forţele guvernamentale.
Aproximativ 9.000 de persoane au fost ucise şi peste 51.000 rănite, între care numeroşi civili, de la intervenţia sub comandament saudit în Yemen, conform ultimelor cifre ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
Peste 2.200 de persoane au murit de asemenea din cauza unei epidemii de holeră care a lovit ţara din aprilie, conform OMS.
Yemenul depinde în mare măsură de ajutorul internaţional şi de importurile alimentare care sunt supuse unor restricţii, Arabia Saudită şi aliaţii săi impunând controale în porturi din cauza suspiciunilor de transferuri iraniene de armament către rebelii houthi.