ÎNGRIJORĂTOR! Trei din 100 de copiii îşi încep viaţa sexuală la 10 ani
Copiii din ţara noastră îşi încep viaţa sexuală la 10 ani, arată datele unui sondaj realizat de Centrul de sănătate prietenos tinerilor. O altă concluzie a cercetării este că băieţii întreţin mai frecvent relaţii sexuale, decât fetele.
Studiul arată că aproape 25% dintre adolescenţi sunt activi sexuali. 3 din 100 au prima experienţă de acest gen la vârsta de 10-14 ani, iar 36% - la 15 – 19 ani. Băieţii sunt mai activi din acest punct de vedere. 36 la sută dintre ei întreţin relaţii sexuale. În cazul fetelor, cota este de 13,6%. Autorul studiului precizează, însă, că băieţii au tendinţa de a exagera experienţa lor ce ţine de raporturi intime, iar fetele, dimpotrivă, mai des evită să vorbească despre ele.
Aceeaşi cercetare mai arată că 60% dintre copiii cu vârstele cuprinse între 10 şi 14 ani folosesc prezervativul. Potrivit studiului, mai puţin de jumătate dintre tinerii intervievaţi au avut un partener sexual stabil, iar 38% dintre ei au avut parteneri ocazionali.
Cercetarea a fost realizată pe un eşantion de 2.400 de adolescenţi, cu vârstele cuprinse între 10 şi 19 ani. Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, anul trecut, 200 de adolescente au născut, iar aproape 1.000 au avortat. În acelaşi timp, 26 de tinere gravide au fost depistate HIV pozitiv.