ÎNGRIJORĂTOR! Virusul care provoacă cea mai mare MORTALITATE din Europa
Virusul Papiloma Uman (HPV), care prin cancerul de col uterin provoacă cea mai mare mortalitate din Europa, poate să-i afecteze și pe bărbați, prin localizări ale bolii în diferite organe, afirmă doctorul Patriciu Achimaș-Cadariu, medic oncolog specializat în obstetrică-ginecologie, scrie realitatea.net.
'Virusul afectează femeile și bărbații, dar diferențele între organele genitale ale femeilor și bărbaților fac ca boala propriu-zisă să apară mult mai frecvent la femei, și ne referim în special la cancerele de col uterin. Și alte cancere pot să aibă drept cauză acest virus — cancere la nivelul anusului, cancere din sfera orală, cap și gât, dar ele apar mult mai rar. Virusul Papiloma poate provoca și alte boli și poate să aibă diferite manifestări. Cea mai frecventă formă o vedem pe piele. Sunt negi pe care îi avem mulți în zona în care avem un traumatism sau o mică leziune — la nivelul gâtului, de exemplu, dacă purtăm cămașă, sau în alte zone. E o familie foarte mare de viruși acest Papiloma, peste 100, și mulți dintre ei nu dau cancer sau nu sunt cu potențial oncogen. Sunt câteva zeci de subtipuri care se încadrează în această categorie a potențialului oncogen și ei sunt cei care pot să determine aceste îmbolnăviri'', explică medicul clujean.
El arată că virusul Papiloma preferă localizarea în colul uterin, punctând că simpla prezență nu presupune apariția cancerului decât în puține cazuri, pentru că de cele mai multe ori sistemul umanitar neutralizează virusul.