”Initiative for Peace” a organizat prima rundă de dezbateri pentru un viitor mai bun pentru Moldova
Organizația neguvernamentală I4P a lansat o platformă de discuții menită să totalizeze părerile cetățenilor privind viitorul Moldovei cu scopul de a putea purta discuții pe politici cu factorii de decizie. ONG-ul a lansat proiectul cu scopul de a afla opiniile oamenilor la întrebarea ”Ce credeți că ar trebui să facă Moldova în privința neutralității sale?”. În rezultatul primei runde de discuții, la care au participat zeci de tineri, experți, dar și reprezentanți ai Guvernului. Invitatul special la eveniment a fost vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian.
În prima etapă, peste 200 de voturi au fost exprimate. La general, moldovenii consideră că pilonii cheie pe care trebuie să se focuseze autoritățile sunt lupta împotriva corupției, nu doar la nivel declarativ. E necesară o reformare a sistemului de apărare, a sistemului de pensionare, dar și a domeniului educației. În opinia unora, autoritățile trebuie să nu fure din banii publici.
În cadrul dezbaterilor, cele mai disputate declarații au fost faptul că nu putem avea încredere în autorități, fiecare trebuie să aibă grijă de el. De asemenea, în timp ce unii participanți au spus că trebuie restabilite relațiile cu Rusia, alții cred că trebuie investit efort mai mare în dezvoltarea proiectelor comune cu România.
Totodată, mulți dintre cei veniți la eveniment au declarat că singura speranță pentru Moldova ca să-și mențină neutralitatea este să fie acceptată în marea familie europeană, adică să devină membru UE.
Principalele obiective ale acestui proiect sunt depășirea narativelor care polarizează societatea creând spațiu public virtual pentru diversitate de opinii consensuale. I4P vrea, de asemenea, să identifice loc de compromis pe subiecte care divizează oamenii, să contribuim la un grad mai mare de coeziune și reziliență socială și să creeze o platformă care să poată fi aplicată pentru identificarea soluțiilor pentru probleme cu care se confruntă întreaga țară, dar și comunitățile mai mici.
Initiative for Peace este o organizație neguvernamentală creată de experți în securitate, negocieri și strategii pentru pace și bunăstare în zona Europei de Est.