Inovativitatea, premiată! Proiectele grandioase ale tinerilor cercetători moldoveni au fost apreciate la un concurs
Pompa termică ce generează energie pentru încălzirea locuințelor, automobil ce se alimentează cu energie solară și tehnologia de creștere a legumelor fără utilizarea solului. Sunt proiectele ce au fost desemnate câștigătoare în cadrul unui concurs lansat de Agenţia pentru Inovare și Transfer Tehnologic.
Mașina solară ce a fost asamblată la Comrat este deocamdată doar un prototip al automobilului pe care vrea să-l producă elevul Vitali Panaitov. Aceasta are o înălțime de un metru şi 20 de centimetri şi doi metri în lățime. Pentru a parcurge 25 de kilometri, acumulatorul maşinii trebuie lăsat la încărcat aproximativ o oră.
"Aceste mașini vor costa puțin și este foarte eficient pentru noi, întrucât noi avem 220 de zile cu soare", a declarat câștigătorul concursului "Cel mai bun proiect inovativ", Vitali Panaitov.
Pompa de căldură geotermală este poiectul premiat la categoria "tineri cercetători".
"Pompa termică constă într-un aparat ce extrage căldura din pământ, adică o pompă geotermală. În cazul meu extrage și din pământ, și din sistemul de canalizare. Cu ajutorul ei ne încălzim locuința", a spus un alt câștigător al concursului "Cel mai bun proiect inovativ", Sergiu Pascari.
La categoria "studenți", premiați au fost Gheorghe Îndoitu și Nicolae Cojocaru. Cei doi sunt convinși că legumele pot fi crescute nu în sol, ci în apă.
"Aceste idei cu cultura hidroponică sunt din Japonia. Creșterea de produse bio, fără implicarea nici a solului, nici a mineralelor adăugate în apă, cu ajutorul fertilizării de către pești. Unicul lucru care rămâne este doar să hrănim peștele care fertilizează plantele", a declarat câștigătorul concursului, Nicolae Cojocaru.
Juriul a apreciat efortul și ideile creative ale tinerilor.
"Mai mult de jumătate au fost planuri de afaceri extraordinare, ceea ce demonstrează că avem tineri inovaționali. Alegerea dintre dezvoltarea pe cale inovațională este alegerea dintre a fi țară dezvoltată sau țară în curs de dezvoltare", a mărturisit directorul Agenției pentru Inovare și Transfer Tehnologic, Roman Chirca.
Câștigătorii au fost premiați cu câte un laptop. Totodată, ideile vor fi propuse pentru finanțare la concursul proiectelor de transfer tehnologic, organizat anual de Agenția pentru Inovare și Transfer Tehnologic, în colaborare cu Academia de Științe a Moldovei.
- Studenţii care învaţă peste hotare, ademeniţi să se întoarcă în ţară. Tinerii moldoveni vor fi plătiţi ca să revină acasă
- Afaceri cu sănătatea oamenilor. Unii doctori oferă pacienţilor medicamente de contrabandă
- Oameni de afaceri din Găgăuzia, care au fost susţinuţi de UE, îşi vor expune produsele la Comrat