Înregistrare respinsă. Referendumul privind DEMITEREA lui Chirtoacă nu va avea loc
Magistraţii Judecătoriei sectorului Buiucani au respins, astăzi, înregistrarea grupului de iniţiativă pentru organizarea referendumului de demitere a primarului Capitalei Dorin Chirtoacă, din motiv că ar fi neîntemeiată, notează PRIME.
Informația a fost confirmată de liderul fracţiunii PSRM din Consiliul municipal, Ion Ceban, care a declarat că a contestat deja decizia la Curtea de Apel.
Anterior, Dorin Chirtoacă a declarat că acuzaţiile care i se aduc sunt nefondate și că, în perioada mandatului său, a reuşit să ducă la bun sfârşit proiecte importate pentru oraş. Socialiștii au propus organizarea unui referendum de demitere a primarului și în vara anului trecut.
Atunci ei au pledat pentru desfășurarea plebiscitului concomitent cu alegerile prezidențiale din 30 octombrie, pentru a reduce cheltuielile. Curtea Supremă de Justiției a anulat, însă, decizia primei instanţe privind înregistrarea grupului de inițiativă.
Potrivit legislației, referendumul privind demisia primarului poate fi organizat fie de către Consiliul Municipal, unde este necesară susținerea a 2/3 dintre consilieri, fie de un grup de inițiativă, care trebuie să adune cel puțin 10 la sută dintre semnăturile alegătorilor care au participat la ultimele alegeri.
Dorin Chirtoacă este edil al municipiului Chişinău deja de nouă ani. Mandatul său expiră în 2019.
Actualitate