ÎNSPĂIMÂNTĂTOR. Cum și-a omorât soția un bărbat din Rezina. Procurorii spun că sentința dată inculpatului este prea blândă și o vor contesta
Un bărbat, de 49 de ani, din raionul Rezina, acuzat de violență în familie, soldată cu decesul soției sale, a fost condamnat la 2 ani de închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de probă de un an. Sentința a fost dată de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana. Procurorii spun că sentința este prea blândă și o vor contesta.
Potrivit procurorilor, în 2014, în timp ce soția sa, care suferea de hipertensiune arterială, și se afla la tratament în condiții de staționar, inculpatul a săvârșit acte de violență în familie. Mai exact, acesta își înjura soția bolnavă, o ofensa, o lua în derâdere, se adresa cu diverse porecle. Totodată, își manifesta violența prin distrugere demonstrativă a obiectelor, amenințări verbale, prin mesaje telefonice cu conținut amoral și ofensator, inclusiv a manifestat presiune asupra victimei de a întocmi testament asupra bunurilor comune, sub pretextul evitării potențialelor litigii civile cu rudele, în cazul unui eventual deces al acesteia legat de sănătatea sa. Ca urmare, toate acțiuni i-au provocat soției sale stări de tensiune și de suferință psihică, care au favorizat agravarea stării de sănătate, astfel femeia a murit.
Inculpatul a pledat nevinovat.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile de la data pronunțării sentinței motivate, la Curtea de Apel Chișinău.