Înspăimântător! Un ONG apropiat Maiei Sandu i-a pus pe mai mulţi copii de la un liceu din Capitală să stea cu funia la gât
Embed:
În loc să înveţe la ore, au stat cu saci pe cap și cu ștreangul la gât. Li s-a întâmplat câtorva elevi de la liceul Lucian Blaga din Capitală. Potrivit portalului telegraph.md, adolescenţii au participat la o lecţie publică, organizată de Amnesty International Moldova într-un hotel din Chişinău.
Aceștia au jucat rolul de învinuiți timp de jumătate de oră, timp în care o judecătoare a pronunțat o sentință. Mai mult, jurnaliștii, care îl citează pe unul dintre părinţii elevului, scriu că liceeni ar fi fost trimiși la lecţia publică de directoarea liceului, Valentina Olaru, o susținătoare a Partidului "Acțiune și Solidaritate", condus de Maia Sandu. Părintele le-a mai spus jurnaliştilor că este revoltată de faptul că minorii au fost folosiţi în jocul politic de profesori și de ONG-iști. Contactată de postul nostru de televiziune, managerul a negat totul. Ea a spus că nu a știut despre participarea liceenilor la eveniment și a adăugat că aceștia sunt voluntari ai organizaţiei.
Avocatul copilului a condamnat implicarea minorilor în astfel de acţiuni.
"Este foarte grav când copilul este pus în ipostaza să aibă sacul în cap, să pună funia la gât. Eu cred că asta nu este bine pentru o persoană matură, dar mai ales pentru un copil. Acest mesaj denigrează și personalitatea copilului, poate fi afectată și starea psihologică a copilului. Cu regret la noi sunt foarte multe cazuri când se folosesc de imaginea copilului, când implică copilul în acțiuni care nu au niciun plus valoare", aspus Maia Bănărescu, avocatul copilului.
Șefa Direcției Tineret și Sport din Chișinău, Rodica Guțu, a declarat, pentru postul nostru de televiziune, că s-a atosesizat în urma acestui caz și a solicitat o notă explicativă de la directorul liceului. În baza acestei informații vor fi luate deciziile ulterioare.