INSPECŢIE NOCTURĂ ÎN ARMATĂ. Ministrul Apărării a efectuat un control inopinat
Embed:
Militarii din cadrul Batalionului 22 de menţine a păcii şi cei de la Baza de instruire la Bulboaca au fost în alertă noaptea trecută. Asta pentru că s-au trezit cu un control inopinat din partea ministrului Apărării, Eugen Sturza. Demnitarul a evaluat gradul de pregătire şi capacitatea de luptă a efectivelor.
Eugen Sturza a inspectat şi tehnica de luptă, echipamentul individual de protecţie al militarilor şi capacitatea de intervenţie în situaţiile tactice. Ministrul Apărării a spus că este mulţumit de rezultat, însă a dat indicaţii ca anumite probleme să fie rezolvate, cât mai rapid.
În 2017, în cadrul Armatei Naţionale au fost desfăşurate 29 de controale inopinate pentru evaluarea capacităţii de luptă şi mobilizare a unităţilor militare.