Instabilitatea politică va influenţa şi în 2011 dezvoltarea economică a ţării, susţin experţii
Instabilitatea politică va influenţa şi în noul an dezvoltarea economică a ţării. Este opinia experţilor în domeniu, exprimată în cadrul emisiunii Publika Report.
"Am avut o creştere economică de aproape şapte la sută pentru 2010, dar puţin probabil ca această cifră să se repete şi pentru viitor, acea creştere economică pe care am înregistrat-o a fost în mare parte bazată pe consum", consideră analistul Iurie Gotişan.
"Cel puţin jumate de an vom avea iarăşi o stabilitate scăzută, ceea ce va face ca investitorii străini să fie mai puţin interesaţi de Republica Moldova", susţine expertul Alexandru Fală.
Potrivit expertului politic Nicolae Chirtoacă, oligarhizarea nu va fi stopată de la bun început, fapt ce va reduce sau va păstra situaţia de incertitudine în ceea ce priveste modul de luare a deciziilor politice şi garanţiile în ceea ce priveşte investiţiile străine.