Instanțele de judecată optimizate. Lista celor care au fuzionat şi unde găsim judecătoriile noi
În cazul în care vreți să vă apărați drepturile în instanța de judecată, trebuie să cunoașteți că din 1 ianuarie 2017, pe teritoriul Republicii Moldova, funcționează doar 15 judecătorii de fond, patru curți de apel și Curtea Supremă de Justiție. În urma reformei, mai multe instanțe de prim nivel au fuzionat, însă, deocamdată, sediile acestora se află în aceleași localități, potrivit justitietransparenta.md.
Mai jos puteți consulta lista instanțelor care au fuzionat, datele lor de contact, sediile judecătoriei care vă interesează, agenda ședințelor de judecată, dar și hotărârile emise de instanța respectivă.
- Judecătoriile Centru, Buiucani, Rîșcani, Botanica și Ciocana din municipiul Chișinău au fuzionat prin contopire și au format Judecătoria Chișinău;
- Judecătoriile Fălești și Sîngerei au fuzionat prin contopire cu Judecătoria Bălți și au format Judecătoria Bălți;
- Judecătoria Bender a fuzionat prin contopire cu Judecătoria Anenii Noi și s-a format Judecătoria Anenii Noi;
- Judecătoriile Basarabeasca și Leova au fuzionat prin contopire cu Judecătoria Cimișlia și au format Judecătoria Cimișlia;
- Judecătoriile Briceni, Dondușeni și Ocnița au fuzionat prin contopire cu Judecătoria Edineț și au format Judecătoria Edineț;
- Judecătoriile Cantemir și Taraclia au fuzionat prin contopire cu Judecătoria Cahul și au format Judecătoria Cahul;
- Judecătoria Călărași a fuzionat prin contopire cu Judecătoria Strășeni și s-a format Judecătoria Strășeni;
- Judecătoria Ștefan Vodă a fuzionat prin contopire cu Judecătoria Căușeni și s-a format Judecătoria Căușeni;
- Judecătoriile Ceadîr-Lunga și Vulcănești au fuzionat prin contopire cu Judecătoria Comrat și au format Judecătoria Comrat;
- Judecătoria Dubăsari a fuzionat prin contopire cu Judecătoria Criuleni și s-a format Judecătoria Criuleni;
- Judecătoriile Rîșcani și Glodeni au fuzionat prin contopire cu Judecătoria Drochia și au format Judecătoria Drochia;
- Judecătoria Florești a fuzionat prin contopire cu Judecătoria Soroca și s-a format Judecătoria Soroca;
- Judecătoria Ialoveni a fuzionat prin contopire cu Judecătoria Hîncești și s-a format Judecătoria Hîncești;
- Judecătoria Nisporeni a fuzionat prin contopire cu Judecătoria Ungheni și s-a format Judecătoria Ungheni;
- Judecătoriile Șoldănești, Rezina și Telenești au fuzionat prin contopire cu Judecătoria Orhei și au format Judecătoria Orhei.
Potrivit Legii cu privire la reorganizarea instanțelor judecătorești, toate drepturile și obligațiile judecătoriilor fuzionate au fost transmise judecătoriei optimizate, conform prevederilor Codului civil al Republicii Moldova. Mai mult, odată cu reorganizarea instanțelor, Judecătoria Comercială de Circumscripție și Judecătoria Militară nu mai activează din 1 aprilie 2017.
În afară de judecătoriile de fond, pe teritoriul țării funcționează și patru curți de apel. În cazul în care nu sunteți mulțumit de hotărârea judecătoriei de fond, puteți depune apel la una din curțile de apel. Acestea sunt:
Dacă nici soluția emisă de instanța de apel nu vă mulțumește, trebuie să cunoașteți că ultima instanță la care vă puteți adresa, la nivel național, este Curtea Supremă de Justiție. Important este să știți că judecătorii de la Curtea Supremă nu se pronunță pe fondul cauzei, adică nu examinează problema care a ajuns în judecată, ci apreciază dacă hotărârile emise de curtea de apel și, respectiv, judecătoria de fond sunt sau nu legale, potrivit justitietransparenta.md.
- Muncă pe malul mării pentru note bune la examene. Directorul unei şcoli profesionale, acuzat de trafic de fiinţe umane
- A luat MITĂ DE SUTE DE EURO. Un poliţist din Şoldăneşti va da explicaţii în faţa judecătorilor
- Minore exploatate sexual de un avocat din Capitală. Inculpatul va da explicaţii judecătorilor