Instrucţiuni pentru DESTABILIZAREA ȚĂRII. Unde au fost surprinşi liderul partidului "DA" şi jurnaliştii Jurnal TV (VIDEO)
Liderul partidului "DA" Andrei Năstase şi echipa postului Jurnal TV, care aparţine interlopilor fugari Victor şi Viorel Ţopa, pregătesc noi acțiuni de destabilizare a situației din ţară.
Informația apare într-o investigaţie a portalului today.md.
Potrivit sursei, recent, finul de cununie al condamnatului Ţopa, Andrei Năstase, a fost la Frankfurt şi la Moscova, unde s-a întâlnit cu sponsorii protestelor de la Chişinău, dar şi cu Renato Usatîi.
Ulterior, acelaşi drum l-au făcut şi angajaţii postului Jurnal TV, Val Butnaru şi Anatol Durbală. Jurnaliştii de la today.md au urmărit întregul traseu al celor trei.
Potrivit investigaţiei, în data de 22 decembrie 2016, Andrei Năstase a zburat spre Frankfurt, unde s-a întâlnit cu interlopul Victor Ţopa.
Având la dispoziție două săptămâni, cei doi, ca și data trecută, au pus la cale un nou plan de acțiuni menit să tulbure opinia publică și să o împânzească cu minciuni, ca și pe tot parcursul anului trecut. În fine, planurile pentru 2017 sunt mai diabolice ca de obicei și de data asta se mizează și pe ajutorul Moscovei, mai ales că brigada lui Țopa a fost trimisă la plimbare peste tot în Europa.
În 5 ianuarie 2017, după ce a pus totul la punct cu nașul său Victor Țopa, Andrei Năstase zboară la Moscova.
Pe data de 7 ianuarie, Năstase zboară spre Chișinău după ce a purtat mai multe discuții interesante cu oamenii Kremlinului.
În data de 7 ianuarie, jurnaliştii de la today.md i-au surprins pe Butnaru și Durbală pe aeroportul din Frankfurt.
Din aeroport, cei doi aflați în slujba lui Țopa sunt preluați de un șofer privat și duși la hotelul în care au fost cazați. Hotel, achitat iarăși de Victor Țopa.
Cei doi jurnaliști, care lucrează la postul interlopilor Ţopa au petrecut la Frankfurt o zi, timp în care au primit noi instrucțiuni. În data de 8 ianuarie, Durbală și Butnaru s-au întors la Chișinău.
"- Bună ziua, domnul Butnaru. Unde ați fost? În vacanță? Ați fost cumva la Frankfurt? V-ați văzut și cu domnul Țopa? - Da. - Ați primit instrucțiuni noi?"
Reporter: Bună ziua, domnul Butnaru. Unde ați fost? În vacanță? Ați fost cumva la Frankfurt? V-ați văzut și cu domnul Țopa?
Val Butnaru: Da.
Reporter: Ați primit instrucțiuni noi?
Anul trecut, Andrei Năstase, împreună cu membrii partidului "Demnitate și Adevăr" au organizat mai multe proteste, unele dintre ele violente. Presa scrie că acestea au fost plătite de mafioţii fugari Victor şi Viorela Țopa și au fost organizate ca să destabilizeze situația din țară.
Evenimentele organizate de partidul "DA" erau reflectate de Jurnal TV. Trustul media al interlopilor Ţopa este o armă de manipulare nu doar a celor doi, ci şi a altor politicieni. O demonstrează o înregistrare telefonică, care a apărut recent pe internet. În interceptare, primarul de Bălți, Renato Usatîi, afirmă că șefii Jurnal TV i-au cerut 70 de mii de euro ca să-l prezinte pozitiv la televiziune, după care au scăzut preţul la 40 de mii de euro:
"La mine au venit acei doi fraţi de la Jurnal TV, am uitat cum îi cheamă. Pe scurt, directorul Jurnalului şi un director administrativ, doi directori au fost la mine la birou. Domnul Renato, vrem să colaborăm cu dumneavostră. Ei mie îmi propun, prieteneşte, pentru că sunt nou, 40 de mii de euro pe lună. Îmi cer scuze de exprimare, dar e [...]."
Politică
- BOP "INDEPENDENT" la comanda JURNAL TV! Pagina web a postului ştia din timp REZULTATELE SONDAJULUI (FOTO)
- OFICIAL! Andrei Năstase A ABANDONAT cursa electorală. Cât îl costă pe liderul DA retragerea
- Andrei Năstase pleacă la Moscova, la indicația lui Usatîi, pentru a se întâlni cu Karamalak
- Liderul DA, HUIDUIT la Ocniţa! În replică, Năstase i-a certat pe oameni şi i-a ameninţat cu poliţia
- Infractorii din PDA: Un activist al partidului, cercetat penal pentru că a tâlhărit un bărbat
- Un lider al Platformei DA i-a numit PROŞTI și IDIOŢI pe cei care au sărbătorit Revelionul la Orhei