(In)succes românesc la Festivalul de la Cannes
Filmul regizorului român Cristian Mungiu, care a intrat în competiţia oficială a Festivalul de Film de la Cannes, a trezit reacţii controversate din partea publicului. În timp ce unii l-au aplaudat, alţii l-au dezaprobat. Pelicula "După dealuri" nu a reuşit să atingă succesul înregistrat de filmul cu care Mungiu reuşea, acum 5 ani, să câştige principalul premiu al festivalului.
"După dealuri" este povestea unei tinere care a murit în urma unei încercări de exorcizare, desfăşurată la o mănăstire din România. O parte dintre spectatori nu au apreciat ritmul lent cu care avansează filmul şi şi-ar fi dorit, probabil, o condamnare deschisă a fanatismului religios.
"În filmuele "4,3,2" şi "După dealauri" nu numai temele sunt comune. Sunt eu, acelaşi regizor cu acelaşi stil. Este vorba despre două fete, relaţia dintre ele şi despre un bărbat puternic. Pentru mine este importantă, pentru că aveam o poveste legată de opţiuni, de importanţa alegerilor pe care le facem când suntem tineri şi de rezultatul lor mai târziu, în viaţă", a declarat Cristian Mungiu.
Un alt film care a intrat în competiţie este pelicula "NO", regizată de chileanul Pablo Larrain. "NO" este ultimul film din trilogia regizorului care ilustrează cele mai importante evenimente de pe timpul dictatorului Augusto Pinochet.
Festivalul de Film de la Cannes se va încheia pe 27 mai.