Insula Samoa devine şi mai izolată. Autorităţile au lansat o campanie împotriva rujeolei, care a luat 62 de vieţi
foto: publika.md
Autorităţile din Samoa au demarat joi o campanie de vaccinare din uşă în uşă, în replică la un focar de rujeolă care a ucis până acum 62 de persoane, informează DPA, citată de Agerpres.
O sistare a serviciilor publice, activităţilor comerciale şi circulaţiei a intrat în vigoare, vehiculelor private fiindu-le interzisă prezenţa pe drumurile publice pentru o mare parte a zilei, a raportat Radio Noua Zeelandă (RNZ).
Decizia a fost luată în contextul în care până joi fuseseră raportate 4.217 de cazuri de rujeolă, a indicat guvernul acestui stat insular din Pacificul de Sud într-o postare pe Facebook.
Oficialii au solicitat rezidenţilor neimunizaţi împotriva acestei boli să atârne steaguri roşii în faţa caselor pentru a ajuta campania de vaccinare.
Circa 70 de cadre medicale au ajuns pe această mică ţară insulară din Pacific din statul american Hawaii, în condiţiile în care Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi USAID ajută la coordonarea campaniei, a declarat guvernul din Samoa.
Potrivit prim-ministrului Tuilaepa Sailele Malielegaoi, campania a ajuns în prima zi la majoritatea satelor din zonele periferice, iar în a doua zi se va muta la zonele mai populate.
Conform RNZ, se crede că focarul de rujeolă din Pacific îşi are originea în Noua Zeelandă, însă în prezent afectează şi alte ţări, printre care Fiji şi Tonga.
Samoa a fost cel mai puternic afectată de acest focar de rujeolă din cauza ratelor mici de vaccinare, variind între 28 şi 40%, potrivit UNICEF.