Insulele din Caraibe sunt ameninţate de uraganul Earl
foto: stirileprotv.ro
canal tv
Insulele din Caraibe sunt ameninţate de uraganul Earl. Acesta a crescut în intensitate în ultimele ore şi a ajuns la categoria a treia din cele cinci pe scara Saffir-Simpson. Rafalele de vânt ating 190 de kilometri pe oră, a anunţat Centrul naţional pentru uragane din Statele Unite, cu sediul la Miami. Locuitorii insulelor Antigua şi Barbuda, unde rafalele s-au făcut simţite încă de duminică, au început să se pregătească de furtunile violente şi ploile puternice care vor însoţi uraganul Earl. Oamenii au baricadat casele şi magazinele şi au invadat supermarketurile, în condiţiile în care meteorologii au emis avertizări cu privire la ploi abundente.