Întâlnire de lucru a liderului PDM, Vlad Plahotniuc cu Ambasadorul UE la Chișinău, Peter Michalko
Președintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, a avut astăzi, la sediul central al PDM, o nouă întâlnire cu șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Ambasadorul Peter Michalko.
Dialogul s-a purtat pe mai multe teme de actualitate, printre care prioritățile PDM privind reformele din diferite domenii, modificarea Codului audiovizualului, evoluțiile în problema transnistreană, reforma Justiției, precum și poziția PDM privind alegerile locale noi din Chișinău, în privința cărora, președintele Partidului Democrat a reafirmat necesitatea ca forțele pro-europene să desemneze și să susțină un candidat unic, astfel încât să fie asigurată Capitalei o administrație modernă și performantă.
Cei doi au discutat și despre angajamentul PDM pentru menținerea vectorului european, dar și nevoia unei coaliții pro-europene după alegerile parlamentare de la sfârșitul anului.
Discuțiile s-au purtat într-o atmosferă deschisă și constructivă, cei doi participanți convenind să aibă loc în mod periodic astfel de întâlniri.
Politică
- Vlad Plahotniuc de Ziua Internaţională a Femeii: Vă doresc emoții pozitive de primăvară și multe bucurii alături de cei dragi (VIDEO)
- Plahotniuc cere reprezentanților PDM să renunțe la discursuri și să îi asculte mai mult pe oameni atunci când merg în teritoriu
- Vlad Plahotniuc: Candidatura PDM la funcţia de ministru al Justiţiei este Victoria Iftodi