O bunică din Marea Britanie, în vârstă de 60 de ani, s-a îmbrăcat într-un combinezon, și-a pus mască, ochelari și mănuși și i-a făcut o vizită-surpriză nepotului său de șase ani, pe care nu l-a văzut de la începutul pandemiei.
Când și-a revăzut bunica, băiatul i-a sărit imediat în brațe.
Întâlnirea i-a emoționat pe ambii până la lacrimi.