Întâlnire secretă între un grup de deputaţi democraţi şi socialişti, la Parlament
Întâlnire secretă între un grup de deputaţi democraţi şi socialişti în această seară la Parlament. Şedinţa a fost moderată chiar de preşedintele Igor Dodon, liderul informal al socialiştilor. A mai participat şi premierul Ion Chicu. Presa nu a fost anunţată. Întrebaţi ulterior despre negocieri privind crearea unei alianţe între cele două tabere, atât democraţii, cât şi socialiştii care au fost la discuţii au negat acest lucru.
Unii deputaţi PDM, care nu au participat la discuţii, nu exclud că ar fi vorba despre o coaliţie PDM-PSRM.
La întrevedere a participat aproape jumătate din fracţiunea PDM. Mai exact 12 din cei 29 de deputaţi. Cei care au discutat cu socialiştii sunt Pavel Filip, Dumitru Diacov, Eugen Nichiforciuc, Monica Babuc, Vasile Bîtca, Ruxanda Glavan, Alexandru Jizdan, Igor Vremea, Vladimir Andronachi, Nicolae Ciubuc, Violeta Ivanov şi Ludmila Guzun.
Chiar în timpul discuţiilor, Igor Dodon a confirmat că această întrevedere are loc, plasând un comunicat pe canalul său de Telegram la ora Pe pagina de Facebok a preşedintelui, comunicatul a apărut cu o jumătate de oră mai târziu. Textul acestuia este identic cu cel publicat pe siteul Parlamentului.
Igor Dodon a fost primul care a anunţat că socialiştii şi democraţii discută despre sprijinul pentru Guvernul Chicu în baza unei platforme sociale. În comunicatul lui Igor Dodon, nu se spune nimic despre o eventuală colaborare politică.
Şi socialiştii nu spun nimic despre o eventuală alianţă cu democraţii. Părțile s-au înțeles că platforma socială pe care funcționează în acest moment Guvernul și majoritatea parlamentară să rămână una exclusiv bazată pe rezolvarea problemelor cetățenilor, departe de orice dezbateri geopolitice, a anunţat PSRM.
În faţa camerelor, socialiştii au avut acelaşi discurs.
"Am discutat activitatea guvernului, de aceea că acest guvern a fost susţinut de socialişti, împreună cu cei din Partidul Democrat. Nu am discutat nimic deosebit", a spus deputatul PSRM, Vlad Bătrâncea.
La rândul său, vicepreşedintele PDM Alexandru Cauia a declarat că la şedinţă au participat membrii Biroului Executiv al PDM. Coincidenţă sau nu aceştia au fost votaţi acum două zile la şedinţa Consiliului Naţional Politic al formaţiunii.
"Este doar o discuţie fără nici un fel de partid nou, fără nici un fel de coaliţie, este doar o discuţie.
Despre ce s-a discutat? Cine a participat?
– Despre foarte multe lucruri simpatice a vorbit şi domnul preşedinte , Dodon şi domnul preşedinte Filip .
Se discută despre formarea unei coaliţii cu PSRM?
– Se discută despre multe lucruri pentru binele tuturor cetăţenilor din Republica Moldova. Nu despre coaliţie încă",a spus vicepreşedintele PDM, Alexandru Cauia.
"Noi avem voci în interior care spun că trebuie să intrăm mai strâns în guvernare, să ne asumăm răspunderea, alţii consideră că nu trebuie să facem chestia asta. Nu avem o poziţie clară.
- Referitor la o alianţă se discută?
- Referitor la alianţă, fiecare partid discută oportunitatea aderării, apropierii mai strânse, asumării răspunderii guvernării, este o chestie serioasă", a spus deputatul PDM, Dumitru Diacov.
Se pare că fracţiunea PDM este împărţită în două tabere. Cei care nu au fost informaţi despre întâlnirea cu socialiştii spun că au rămas surprinşi de întrevederea birourilor politice ale PDM şi PSRM.
"Noi nu am fost informaţi, nici la fracţiune, nici sâmbătă la Consiliul Politic nu am fost informaţi de începutul unor astfel de discuţii. Noi nu am votat nici un mandat pentru Biroul Executiv să înceapă aceste discuţii. Sunt foarte multe zvonuri că deja sunt discuţii avansate în privinţa unei noi coaliţii, dar mulţi colegi habar nu au ce se întâmplă. Rămâne să avem o discuţie serioasă pe intern şi să aflăm ce se întâmplă", Sergiu Sîrbu.
"Eu personal nu am participat la această discuţie şi nu ştiu exact care a fost agenda acestei discuţii. S-a discutat sau nu o viitoare coaliţie s-au negociat asta nu cunosc şi îmi este greu să mă expun, aş specula. Conducerea partidului nu are mandat din partea partidului de a discuta sau negocia despre formarea majorităţilor sau despre formarea unei coaliţii sau participarea în guvernare", a spus Adrian Candu.
Şi Vladimir Cebotari ne-a declarat că nu a fost invitat la aceste discuţii şi nu vrea să comenteze gestul colegilor de fracţiune.