Întâlnirea ISTORICĂ dintre sonda americană New Horizons și Pluto, sărbătorită de Google printr-un doodle special
PLUTO este sărbătorită Google. Sonda New Horizons aparținând NASA se apropie de destinația misiunii sale, planeta pitică Pluto, fiind la o zi de întâlnirea istorică cu acest corp cosmic îndepărtat, după o călătorie care a durat mai mult de 9 ani, conform Reuters, scrie romaniatv.net.
Pluto și cel mai mare satelit al său, Charon, se află în rotație sincronă și astfel o față a lui Pluto se află mereu orientată spre aceeași parte a lui Charon. Ceilalți patru sateliți ai lui Pluto, în ordinea mărimii sunt Nix, Hydra, Kerberos și Styx.
Pământenii au, pentru prima dată, șansa de a privi de la cea mai mică distanță Pluto, planeta pitică aflată la marginea sistemului nostru solar.
Sonda americană New Horizons va trece astăzi la cea mai mică distanţă de Pluto, această "întâlnire" fiind considerată de specialişti principalul eveniment spaţial al anului 2015.
Google marchează acest eveniment printr-un "doodle", o schimbare animată a logo-ului său tradițional.