Întâmpinat ca un erou. Kim Jong-Un s-a întors acasă după summitul cu Donald Trump
Preşedintele nord-coreean, Kim Jong-Un, s-a întors acasă după summitul cu omologul său american, Donald Trump, în Vietnam. Ajuns la Phenian, a fost întâmpinat ca un adevărat erou.
De la ieşirea din tren şi până la maşina sa a fost întins un covor roşu, iar sute de localnici au venit să-l salute cu flori în mână. Nelipsită a fost şi fanfara militară.
Summitul de la Hanoi, desfăşurat pe 27 şi 28 februarie, s-a încheiat fără niciun acord. Cei doi preşedinţi au anunţat că vor discuta ulterior în ce termeni și în ce condiții va avea loc procesul de denuclearizare a Coreei de Nord.
Prima întâlnire dintre Kim Jong-un şi Donald Trump a avut loc în Singapore în 12 iunie anul trecut.
Liderul de la Phenian a promis atunci că va renunţa la arsenalul nuclear, dar fără să stabilească un termen clar.
- Moment ISTORIC la summitul de la Hanoi. Kim Jong Un a răspuns pentru prima dată întrebărilor unor jurnalişti străini
- Președintele SUA, Donald Trump spune că fostul său avocat Michael Cohen a minţit mult la audierea din Congres
- Donald Trump aduce învinuiri grave la adresa fostului său avocat. Acesta îi atribuie eşecul pe care l-a avut la summitul de la Hanoi