Integrarea europeană, discutată la Bălţi. Leancă: 27 iunie este un nou început (VIDEO)
Perspectivele dezvoltării economice a Moldovei, în urma semnării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, obţinerea suportului financiar pentru dezvoltarea infrastructurii şi atragerea investiţiilor. Acestea au fost principalele subiecte discutate în cadrul celui de-al treilea Forum "Uniunea Europeană - Republica Moldova", care se desfăşoară la Bălţi.
Peste 100 de oficiali şi experţi s-au reunit la eveniment.
"Drumul nostru spre Europa nu este şi nici nu va fi unul uşor, avem nevoie de schimbări de sistem, dar şi schimbări de mentalitate. Noi vedem 27 iunie ca pe un nou început", a menţionat premierul Iurie Leancă.
"Este o oportunitate foarte bună când se adună experţi din mai multe ţări. Oamenii trebuie să afle cât mai multe despre avantajele procesului de integrare europeană şi semnarea Acordului de Asociere", a declarat preşedintele Parlamentului Igor Corman.
"Acum lucrăm la proiecte ce ţin de drumurile locale şi după cum cunoaştem vor fi alocaţi 100 de milioane de euro pe întreg teritoriul ţării pentru implimentarea proiectelor pe lot din sursele UE", a precizat directorul ADR Nord, Ion Bodrug.
Tot astăzi, la Bălţi a ajuns Caravana "Europa pentru fiecare". La cortul instalat în centrul oraşului, oamenii au putut afla informaţii despre avantajele apropierii ţării noastre de comunitatea europeană.
"Foarte bine că sunt astfel de campanii de mult trebuia. Oamenii nu prea cunosc şi interpretează fiecare cum vrea procesul respectiv", a spus o persoană.
Anterior, Caravana a trecut prin oraşele Ungheni, Chişinău, Comrat şi Cahul.
ROMÂNIA - UE