Inteligența artificială poate ajuta la identificarea afecțiunilor cardiace
Inteligența artificială poate identifica o afecțiune comună care fac ca inima să bată neregulat. Fibrilația atrială duce la ritm neregulat al bătăilor inimii. Sunt numeroase cauze ale fibrilației atriale. Cel mai de temut risc al fibrilației atriale este accidentul vascular cerebral, scrie realitatea.net.
Este relativ simplu de diagnosticat atunci când inima bate neregulat, dar nu atunci când revine la normal.
Softul oamenilor de știință de la Clinica Mayo din SUA poate identifica semnele care indică anomalii. Cercetătorii cred că sistemul ar putea duce la detectarea rapidă și din timp a problemei și, prin urmare, să asigure pacienții că vor primi tratamentul potrivit, salvându-le viețile.
Care sunt simptomele fibrilației atriale?
Multe persoane cu fibrilație atrială nu au simptome, mai ales dacă frecvența cardiacă nu este foarte rapidă. Poate fi diagnosticată întâmplător în momentul în care medicul verifică pulsul.
Simptomele, dacă există, tind să apară la scurt timp după instalarea fibrilației atriale. Acestea sunt:
- Palpitații – percepția conștientă a bătăilor inimii; le puteți resimți ca fiind rapide și neregulate
- Amețeala
- Durere în piept (angină)
- Respirația grea – este frecvent primul simptom.
Programul de inteligență artificială propus de oamenii de știință americani poate detecta fibrilaţiile în decursul a 10 secunde în care pacientul este supus unei electrocardiograme.
Cercetarea lor a avut un eşantion de 181.000 pacienţi şi a fost primul astfel de studiu în care un astfel de program a fost trecut printr-o procedură de „învăţare”. La finalul studiului, medicii au stabilit că acest program de inteligenţă artificială a avut o acurateţe de 83%, fiind capabil să analizeze şi să identitifice semnale care ar fi scăpat ochiului uman.
„Folosirea unui AI împreună cu electrocardiogramele permit detectarea fibrilaţiilor, chiar şi dacă acestea nu au loc atunci când se realizează această procedură. E ca şi cum ne-am uita la ocean şi am putea vedea că au fost valuri mari în ultimele zile”, a afirmat dr. Paul Friedman, directorului Departamenului de Medicină Cardiovasculară de la Clinica Mayo, potrivit BBC.
- Statele Unite vor utiliza mai activ INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ în domeniul apărării și securității
- Această persoană nu există, nici această persoană și nici această persoană (FOTO)
- REVOLUȚIONAR. Inteligența artificială a creat, în premieră, un vaccin împotriva gripei
- UN MILIARD PENTRU DEZVOLTARE. Microsoft investeşte în crearea unui creier artificial