Inter Milano a fost cumpărată de chinezi. Cât au costat 68% din acțiunile clubului
Internazionale Milano a intrat într-o nouă eră. Chinezii de la compania Suning au preluat oficial pachetul majoritar de acţiuni ale clubului italian.
Noii patroni au achiziţionat ceva mai mult de 68 la sută din acţiunile clubului pentru 650 de milioane de euro. Chinezii au promis investiţii masive pentru a readuce gruparea de pe ”Giuseppe Meazza” printre cluburile de top ale lumii.
Fostul acţionar majoritar, singaporezul Erick Thohir, va rămâne preşedinte, însă, cu timpul, va ceda chinezilor toate acţiunile pe care le mai deţine la Inter.
Fostul patron al clubului, Massimo Moratti, a renunţat la toate acţiunile şi a părăsit astfel Inter-ul după 21 de ani.
Presa internaţională a scris că ivorianul Yaya Toure de la Manchester City este printre principalele ţinte ale verii pentru noii proprietari ai lui Internazionale Milano.
Pe lista de transferuri se mai află Antonio Candreva şi Lucas Biglia, ambii de la Lazio Roma, Manolo Gabbiadini de la Napoli şi Salvatore Sirigu de la PSG.
Internazionale a cucerit ultimul său trofeu în 2011, Cupa Italiei. Un an mai devreme, „nerr-azzurri” au reușit ”tripla” de vis: Liga Campionilor, ”Lo scudetto” în Serie A şi Coppa Italia.
Sport