Interceptările audio ale organizatorilor protestelor de duminică au fost făcute publice. Ce se pregătea de fapt
Unii membri ai formațiunii politice "Partidul Nostru", condus de penalul fugar Renato Usatîi, au pus la cale mai multe provocări la protestul din data de 30 iulie. Declarația a fost făcută de șeful Inspectoratului General al poliției, Alexandru Pînzari, care a menționat că anchetatorii analizează mai multe interceptări audio în acest sens.
"URECHEAN:– Mâine noaptea vom avea o acțiune.
DANDARA: – Ce va fi?
URECHEAN: – Acțiune.
DANDARA: – Acțiune?
URECHEAN: – Da.
DANDARA: – Clar".
"Este vorba despre discuțiile telefonice dintre Urechean Serghei, Dandara Serghei, membrii și chiar liderii ai partidului condus de Renato Usatîi, Partidul Nostru. În noaptea spre 29 iulie, cei doi au vorbit despre organizarea unor acțiuni cu tentă de provocare, care urmau să aibă loc în noaptea precedentă protestului", a spus șeful IGP, Alexandru Pînzari.
În data de 30 iulie, câteva partide de opoziţie şi ONG-uri politizate afialiate lor au organizat un protest față de sistemul mixt de vot. Înainte de a începe manifestația, pe bulevardul Ștefan cel Mare din Capitală au fost instalate mai multe boxe cu scutece pentru liderul Partidului Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase.
"URECHEAN:- Când pleci la eveniment?
LIVIU: – Nu ştiu. Pe la 19:00-20:00.
URECHEAN: – Cred că vom organiza sâmbătă.
LIVIU: – Ce organizați sâmbătă?
URECHEAN: – În noaptea de sâmbătă spre duminică. Ce am vorbit, întâlnirea. Trebuie să aflăm ce facem noaptea.
LIVIU: – Da. Mâine vom transmite mesajul".
Năstase a acuzat, însă, poliția de instalarea boxelor.
"În spațiul public a apărut un video în care două persoane îmbrăcate în veste reflectorizante instalau aceste bannere, fiind ghidate de un al treilea participant. Andrei Năstase fără să se documenteze și să analizeze situația reală în care s-a pomenit a decis să acuze poliția de cârdășie cu cei care au instalat aceste bannere", a spus șeful IGP, Alexandru Pînzari.
Renato Usatîi nu și-a îndemnat membrii partidului să iasă la protest așa cum o făcea anterior. Nici liderii formațiunii primarului fugar nu au ieșit în fața manifestanţilor alături de Maia Sandu şi Andrei Năstase. Anterior, primarul fugar al oraşului Bălţi a pus la cale mai multe acţiuni provocatoare. În toamna anului 2015, pe scările fostului sediu al Partidului Liberal Democrat au fost vărsate peste trei tone de fecale. Imaginile au fost publicate ulterior pe o rețea de socializare de către Renato Usatîi, iar conducerea PLDM l-a acuzat de organizarea acestei acțiuni.
Actualitate
- Partidul "DA" și-a schimbat atitudinea față de sistemul actual de vot. Ce propune Năstase
- De râsul internetului. Andrei Năstase surprins cu pantalonii uzi ... între picioare
- Maia Sandu și Andrei Năstase s-au folosit de copii la protestul de astăzi (FOTO)
- Vasile Nastase, huiduit de protestatari! I-au adresat cuvinte grele (VIDEO)
- Glumele pe seama lui Năstase nu se opresc. La sediul PPDA a fost dus un vas de toaletă personalizat
- Provocările de la protestul de duminică interceptate de polițiști. Cine se află în spatele manifestațiilor