Interdicția de eliberare a actelor de identitate sau a permiselor de conducere, neconstituțională
Foto: publika.md
Interdicţia de a elibera acte de identitate sau permise de conducere persoanelor care au datorii la bănci sau la alte instituţii contravine Legii Supreme. Constatarea a fost făcută astăzi printr-o decizie a Curţii Constituţionale.
Până acum, instanța de judecată, în baza unei sesizări, putea dispune interzicerea emiterii documentelor de stare civilă sau a carnetelor de conducere.
Magistraţii au constatat însă că această prevedere afectează dreptul la libera circulație şi contravine mai multor articole din Legea Supremă. Hotărârea Curţii Constituţionale este definitivă şi intră în vigoare la data adoptării.
Ulterior, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial.
decizie a Curţii Constituţionale, eliberarea actelor de identitate, Legea supremă, permise de conduceretoate TAG-urile
Actualitate
Actualitate