INTERESANT! Cinci lucruri pe care probabil nu le știai despre Halloween
Halloween, celebra sărbătoare americană îndrăgită de copii, are origini mult mai întunecate decât ai putea crede. Azi este doar un prilej de a purta costume caraghioase și de a mânca multe bomboane, dar cu veacuri în urmă avea cu totul alte semnificații, scrie libertateapentrufemei.ro.
Noaptea de Halloween a devenit populară în întreaga lume și este prilej de distracție, petreceri costumate și bancuri. Sărbătoarea a fost dusă de imigranții irlandezi în America, unde s-a răspândit cu ușurință pe tot continentul și apoi a trecut granițele înapoi în Europa, dar cu alte semnificații. Originile ei au rămas obscure și puțini mai știu care este mesajul întunecat din Noaptea Tuturor Sfinților.
La origini, sărbătoarea era închinată morților
Pentru celți și anglo-saxoni, anul se încheia când cirezile de vite și turmele de oi se întorceau de la pășune, la sfârșitul toamnei. Noul an începea la 1 noiembrie și era marcat prin sărbătoarea Samhain. În noaptea dintre ani, pe 31 octombrie, se aprindeau focuri mari pentru a onora strămoșii și pentru a mulțumi zeilor. În această noapte, spiritele celor morți aveau voie să se întoarcă pentru câteva clipe pe pământ, alături de demoni și alte duhuri necurate.
Biserica Catolică a schimbat semnificația festivalului păgân
Conducerea Bisericii Catolice a luat decizia, pe la începutul secolului al IX-lea, să schimbe sărbătoarea păgână cu una creștină. Astfel că, data de 1 noiembrie a devenit Ziua Tuturor Sfinților, iar noaptea de 31 octombrie, Ajunul numit în engleză ”All Hallows Eve”, devenit mai târziu Halloween.
S-au păstrat prea puține tradiții
În Marea Britanie, epoca puritanismului din secolele al XVI-lea și al XVII-lea a șters multe tradiții păgâne legate de Halloween. Dar unul din jocurile vechi a rămas fiind îndrăgit de copii. Se pun mai multe mere într-un vas larg cu apă și copii se întrec să le prindă cu gura, fără să își folosească mâinile. Inițial, acest joc era jucat de tinerii necăsătoriți, iar primul care reușea să apuce un măr avea norocul să se căsătorească în noul an.
Cum să faci să vezi o vrăjitoare
Dacă îți porți hainele pe dos și mergi cu spatele în noaptea de Halloween ai șanse mari să vezi o vrăjitoare. Dar în același timp, trebuie să ai în mână și un dovleac scobit cu o lumânare în el, să alungi spiritele malefice care te-ar putea urmări.
Ce reprezintă păianjenii din noaptea de Halloween
Cine pleacă la plimbare pe străzi în noaptea de Halloween și vede un păianjen, are parte de noroc. Se spune că păianjenii sunt spiritele persoanelor dragi care au murit, dar care veghează asupra noastră de pe lumea cealaltă.
- Pregătirile pentru Haloween, ÎN TOI. Cum vor sărbători moldovenii noaptea groazei
- ATENŢIE, fani! Metallica va lansa un nou single de Halloween
- SIMPLU şi CREATIV! Află cum să faci decorațiuni de Halloween (VIDEO)
- NOAPTE ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE în UE şi SUA: Pe străzi vor fi văzuţi vampiri, stafii, monştri şi vrăjitoare
- INEDIT! Opțiuni noi pentru Facebook de Halloween
- Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril: Ce este bine să faci în această zi