Ortodocșii și greco-catolicii serbează Duminica Floriilor și de pregătesc pentru cea mai importantă sărbătoare creștină, cea a Învierii Domnului. Însă romano-catolicii și protestanții au serbat Paștele în luna martie și se pregătesc pentru a celebra în curând Rusaliile. Anii în care creștinii de rit bizantin și cei care aparțin confesiunilor din Occident serbează Paștele în același timp sunt excepții, scrie romanialibera.ro.

De obicei, există un decalaj între ortodocși și greco-catolici, pe de o parte, și romano-catolici și protestanți, de cealaltă parte. Și asta pentru că creștinii de rit bizantin folosesc, pentru a stabili data Paștelui, calendarul iulian, stabilit în urma reformei calendarului din timpul lui Iulius Caesar, în timp ce celelalte culte folosesc calendarul gregorian, reformat din nou în Evul Mediu, pentru a pune metoda de calcul a timpului în concordanță cu descoperirile științifice.

Cum a apărut reforma calendarului

Cea mai veche variantă a calendarului pe care îl folosesc cei mai mulți oameni de pe planetă datează din anul 46 î.Ch. Este vorba de o variantă care a fost stabilită de către conducătorul Imperiului Roman, Iulius Caesar. Calendarul iulian are 365 de zile, iar o dată la patru ani apare anul bisect, de 366 de zile. Însă anul astronomic este mai lung cu 11 minute decât anul calendaristic. Acest lucru a produs apariția unui decalaj de câte o zi la fiecare 128 de ani, prin acumularea treptată a celor 11 minute. Din acest motiv, în Evul Mediu, Papa Grigore al XIII-lea a propus un nou calendar, în baza calculelor astronomilor care au stabilit data reală. Acest calendar a intrat în vigoare în 4 octombrie 1528, dată care a fost urmată de 15 octombrie 1528.

Noul calendar adecvat realității a fost adoptat, mai întâi, de țările catolice, apoi de cele protestante. Însă țările ortodoxe au făcut acest lucru mult mai târziu, din motive religioase. În România, după o lungă perioadă în care fuseseră utilizate în paralel ambele calendare, Regele Ferdinand I a decis să adopte noua metodă de calcul a timpului, ca urmare a Unirii Transilvaniei cu România, de la 1 Decembrie 1918. Astfel, ca urmare a voinței exprimate de Rege, noul calendar a fost adoptat în anul 1919. În Transilvania, Crișana, Banat, Maramureș și Bucovina, adică în teritoriile care fuseseră parte a Imperiului Austriac, care a devenit, din 1867, Imperiul Austro-Ungar, noul calendar fusese introdus de secole.

Astfel, din anul 1919, toți creștinii din România, indiferent de confesiune, au serbat Paștele și Crăciunul în același timp. Însă această stare de fapt nu a durat decât până în anul 1924. Și asta pentru că o serie de biserici ortodoxe, precum cea din Rusia, Serbia, Ierusalim și cea din Grecia, au refuzat introducerea noului calendar, iar acest lucru a dus la organizarea unui sinod panortodox, în care a fost adoptat un calendar gregorian revizuit sau ”îndreptat”. Biserica Ortodoxă din Finlanda a refuzat să îl adopte, așa că ortodocșii din această țară folosesc calendarul gregorian. O serie de biserici ortodoxe, precum cea din România, cea din Bulgaria ori Patriarhia Ecumenică a Constantinopolelui, folosesc calendarul gregorian revizuit și serbează Crăciunul o dată cu romano-catolicii și protestanții, dar Paștele o dată cu bisericile ortodoxe care au rămas la calendarul iulian, cele din Rusia, din Ucraina, din Serbia ori din Ierusalim.

Etnia, mai tare decât recomandările

În România, datele problemei sunt complicate și de structura etnică a populației. Vaticanul, încă de pe vremea Papei Ioan-Paul al II-lea, a recomandat catolicilor care trăiesc în țări cu o majoritate ortodoxă să serbeze Paștele împreună cu majoritatea. În România, unde există două rituri majore ale Bisericii Catolice, latin și bizantin, plus un exarhat armeano-catolic, recomandarea Vaticanului nu a putut fi urmată decât parțial. Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de rit bizantin, este majoritar alcătuită din români. Greco-catolicii serbează Paștele o dată cu ortodocșii. Biserica Romano-Catolică, de rit latin, are două eparhii dominate de români, trei de maghiari și una mixtă, care include maghiari, români și germani. Majoritatea credincioșilor romano-catolici este de origine maghiară, care au decis să serbeze Paștele împreună cu cei din Ungaria.

Indictionul, Anul Nou bizantin

Istoria nu a adus doar diferența generată de reforma gregoriană a calendarului, ci și date diferite de calcul al momentului în care începea noul an. Potrivit vechiului calendar folosit în spațiul românesc până în secolul al XVIII-lea, 1 septembrie era ziua de început a anului, iar în loc de Revelion este utilizată denumirea de Indiction pentru a desemna această zi. Potrivit vechilor credințe, în această zi Dumnezeu a început să făurească lumea. În mod semnificativ, în calendarul vechi, după cele șapte zile biblice ale Facerii Lumii, urmează, în 8 septembrie, Nașterea Fecioarei Maria, corăscumpărătoarea Lumii.

Zidirea Lumii, potrivit Cronicii lui Mihail Moxa, era descrisă în felul următor: ”Începutul lui Dumnezeu ce fu făcătoriul desăvârșit Lumiei: de-ntâiu făcu ceriul fără stele, numai cu cuvântul fece, și-l frămseță Dumnezău cu frămsețea lui. Pământul iară era nepodobitu, că era coperitu cu întunerecul; deci străluci lumina și fugi întunerecul și se arătă pământul, și fu ziua dentâiu”.

Din acest motiv, numerotarea acestui an era făcută „de la zidirea lumii” sau „de la Adam”, iar anul care are ca început ziua de 1 septembrie era numit și Anno Mundi (Anul Lumii), spre deosebire de Anno Domini (Anul Domnului), numerotat de la nașterea lui Isus Cristos. Noul calendar, care împarte anii înainte de Nașterea Domnului și după Nașterea Domnului, a fost alcătuit de un călugăr originar din Dobrogea, Dionisie cel Mic. Noul calendar a fost introdus în Occident din anul 527.

Sărbătoarea Indictionului era ținută de bărbați pentru evitarea furtunilor, inundațiilor, cutremurelor și altor catastrofe naturale, iar de femei pentru fertilitate și pentru naștere ușoară. Era, de asemenea, interzisă începerea unor construcții noi în această zi, existând credința că acestea se vor prăbuși.

”Se credea, în schimb, că fructele culese în ziua de 1 Septembrie, în special merele, vor fi sănătoase, putând fi păstrate până în primăvara următoare. Dacă ajunul sărbătorii era blând și însorit, se credea că întreg anul va fi rodnic și plin de bucurii. Dacă dimineața era ploioasă se credea că primăvara va fi și ea ploioasă, iar dacă amiaza era însorită, se considera că vara va fi frumoasă”, spun reprezentanții Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj.

Data de 1 septembrie a fost considerată ca zi de început al anului, în Imperiul Roman de Răsărit, cu începere din secolul al V-lea, în contextul în care preponderența Creștinismului față de religiile păgâne a devenit un lucru cert. Sărbătorirea anului de la Facerea Lumii a fost păstrată de către Patriarhia din Constantinopole până în anul 1728, iar în Rusia până în anul 1700.

Țările Române au fost ultimele state europene care au renunțat la era constantinopolitană, în anii 1760 (Valahia) și 1765 (Moldova). În prezent, singurul teritoriu unde mai este folosit vechiul calendar este Muntele Athos. În republica monastică este folosit și vechiul orar al romanilor și tot acolo încă flutură flamura bizantină.

De serbarea Indictionului este legată și începerea anului școlar, care a fost stabilită, în majoritatea țărilor, la 1 septembrie. În România, tradiția bizantină este păstrată de Biserica Ortodoxă Română și de Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Un context special

Adoptarea calendarului gregorian în România a avut loc într-un context istoric deosebit. Șeful Bisericii Ortodoxe Române era mitropolitul – primat Miron Cristea, cel care avea să devină apoi primul patriarh român din istorie. El a fost, alături de episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, Iuliu Hossu, cel care avea să devină apoi primul cardinal român, printre actorii principali ai Unirii Transilvaniei cu România. Astfel, printr-un joc al istoriei, ierarhii care au contribuit la unirea politică a românilor au contribuit și la unificarea calendarului.

1528 - Papa Grigore al - XIII-lea impune calendarul gregorian

1590 - Calendarul gregorian este adoptat în Transilvania

1919 - Calendarul gregorian înlocuiește calendarul iulian în România Mare

1923 - Sinodul panortodox adoptă calendarul gregorian revizuit

1924 - Calendarul gregorian revizuit este pus în aplicare de Biserica Ortodoxă Română