Interesant! Lucruri pe care nu ştiai că le poţi face pe Youtube (VIDEO)
Youtube, cu peste 3 miliarde de pagini generate în fiecare zi, este departe de a mai avea nevoie de o introducere. Există, însă, anumite aspecte legate de acest site care nu sunt cunoscute de fiecare dintre noi, potrivit Playtech.ro.
Google este hotărât să facă din YouTube una din opțiunile preferate atunci când vorbim de player audio. Pe lângă schimbările recente care vizează exact acest aspect, ne este pus la dispoziție și un mod de a descoperi și crea playlisturi într-o secundă, cu ajutorul Youtube Disco.
Pentru cei interesați de creare de conținut și editarea cât mai simplă a video-urilor, avem acces la programe, unelte și informații prin intermediul Youtube.com/create și Youtube.com/editor.
În același mod, completând linkul clasic de youtube.com, putem căuta /movies sau /shows și să găsim o lista de mii de filme online, prezente în întregime direct pe youtube, ori o listă stufoasă de show-uri și emisiuni televizate din întreaga lumea.
Pe lângă acestea, Youtube ne încurajează să ne relaxăm şi să stăm pe Youtube.com/tv direct de pe canapea prin intermediul smartphone-ului.
În plus, poţi găsi o listă de comenzi care ne pot ușura foarte mult căutările în nesfârșita bază de date de care dispune gigantul site. O simplă virgulă după termenii de căutare, completată de anumiți termeni specifici, ne poate ajuta să ajungem foarte rapid la video-ul urmărit.
• Posibilitatea să căutam doar in lista de canale youtube prin intermediul ”, channels”.
• Căutare în funcție de lungimea unui film, “, long ” sau “,short”.
• Posibilitatea să alegem exact dacă vrem să fie un “, playlist”, film “,movie” sau serial “, show”
• Putem căuta direct după versiunea HD adăugand “, hd” dupa termenii de căutare, ori chiar varianta 3D cu “, 3d”
• Putem, direct din căsuța de search, să alegem spațiul temporar în care să se incadreze căutarea cu “,week”, “,month” sau “,year”
• Căutare după titlul exact cu ‘allintitle: “căutare-exacta” ’ și chiar să excludem anumiti termeni populari punând o cratimă înaintea acestora ”-“
Încheiem lista de tips & tricks cu două dintre cele mai interesante aspecte puse la dispoziție în interiorul Youtube, două joculețe prezente direct în interfața de redare.
Primul, clasicul și bine-cunoscutul joc “Snake”, pe care-l vezi putea juca direct peste imaginea video pusă pe pauză, apăsând o combinație de taste între săgeată stânga ← sau dreapta → și săgeată sus ↑.
Mai mult de atât, veți găsi pe orice pagină a unui video de pe youtube, dând click pe spațial alb și tastând “1980”, un tribut adus jocului "Missile Command" de la Atari.