Interlopii Victor și Viorel Ţopa au pierdut în Olanda procesul împotriva lui Vlad Plahotniuc (DOC)
Cauza de judecată intentată de fugarii condamnaţi penal în Moldova, Victor şi Viorel Ţopa, împotriva președintelui PDM, Vlad Plahotniuc, precum și împotriva unor colegi de-ai săi din partid a fost respinsă de magistraţii olandezi.
Totodată, a fost pronunțată a doua decizie a judecătorilor, care spune clar că acuzațiile lor împotriva companiei OTIV Prime Holding sunt nejustificate și lipsite de probe.
Mai exact, au pierdut procesul pe care chiar ei l-au intentat în plină campanie electorală la alegerile din 2014.
Vlad Plahotniuc a scris într-o postare pe Facebook că acuzațiile formulate de Țopa în legătură cu așa-zisul "atac raider" de la Victoriabank, sunt neîntemeiate și lipsite de probe.
"Timp de mulți ani, în spațiul public s-au vehiculat informații false prin care interlopii Țopa spuneau că ar fi fost deposedați de acțiunile Victoriabank. M-au acuzat pe mine, au ajuns să-l acuze și pe Președintele Parlamentului, pe colegi din PD, au ajuns până la a merge în Olanda și a ne da în judecată. Spuneam cândva, într-un interviu, că las timpul să-și facă treaba și adevărul să iasă la lumină. A venit timpul și două decizii ale unei Judecătorii din Amsterdam au confirmat că acuzațiile formulate de Țopa în legătură cu așa-zisul "atac raider" de la Victoriabank, sunt neîntemeiate și lipsite de probe.
Mai întâi, o instanță din Olanda a decis să nu le accepte acționarea mea și a unor colegi din PDM în judecată, ca pârâți, apoi a judecat pe fond cauza și pretențiile formulate de Țopi împotriva companiei OTIV Prime Holding. Chiar zilele trecute, pe 8 martie, a fost pronunțată a doua decizie a judecătorilor, care spune clar că acuzațiile lor sunt nejustificate și lipsite de probe! Mai exact, au pierdut procesul pe care chiar ei l-au intentat în plină campanie electorală la alegerile din 2014. Marele mit al modului în care ei ar fi fost "victime" ale unui "atac raider" la Victoriabank a căzut și, odată cu el, și alte minciuni. Timpul va lămuri și alte acuzații false promovate chiar și în prezent în spațiul public", a scris Vlad Plahotniuc.
- Vlad Plahotniuc despre campania electorală: Care sunt ȘANSELE REALE ale candidaților
- "O zi" din viaţa politicianului Vlad Plahotniuc (VIDEO)
- Vlad Plahotniuc a votat. Pentru cine a introdus buletinul în urnă
- Preşedintele PDM, Vlad Plahotniuc, despre dialogul cu opoziția de pe dreapta – PLDM, PAS, PDA
- NOI DEZVĂLUIRI: Platon a minţit atunci când a declarat că nu îl cunoaşte pe condamnatul fugar Victor Țopa
- Clanul Țopa a pus la cale un atac mediatic și juridic la adresa lui Vlad Plahotniuc. SCHEMA INFRACŢIONALĂ a mafioţilor