Internetul ar putea să dispară în 2014? Ce spun experţii
Internetul, aşa cum îl ştim astăzi, ar putea să dispară în 2014, iar în locul său ar putea veni zeci de reţele naţionale individuale, cu acces limitat la resursele externe. Despre aceasta amenţionat expertul Aleksandr Gostev, scrie Capital.ro.
Până de curând, potrivit acestuia, reţele închise existau cu predilecţie în China. Astăzi însă o serie de ţări, printre care şi Rusia, au adoptat deja sau au în vedere legi care interzic utilizarea serviciilor străine în unele cazuri. Având în vedere creşterea continuă şi sofisticarea ameninţărilor, astfel de aspiraţii se vor amplifica şi restricţiile legale vor duce în mod inevitabil la o serie de interdicţii de ordin tehnic.
Expertul de la Kaspersky consideră, de asemenea, că anul viitor moneda virtuală Bitcoin va suscita un interes sporit nu numai în rândul utilizatorilor de Internet, ci şi printre infractorii cibernetici. În noiembrie, cursul monedei virtuale Bitcoin a ajuns pentru prima oară la nivelul de 1000 de dolari. Gostev estimează că preţul monedei virtuale ar putea ajunge anul viitor chiar la 2.000-3.000 de dolari, dar, în opinia sa, există posibilitatea ca situaţia instabilă din jurul acestei monede să ducă la colapsul Bitcoin.
În 2014, conform prognozelor Kaspersky se vor extinde acţiunile "mercenarilor cibernetici" - grupuri mici de hackeri specializate în atacuri-fulger la comandă. Potrivit experţilor, la serviciile acestora vor apela în special companiile din diferite ramuri în scopul de "spionaj cibernetic economic" pentru obţinerea unui avantaj competiţional pe piaţă.
Kaspersky se aşteaptă, totodată, la o creştere a atacurilor împotriva dezvoltatorilor de produse software, în special împotriva creatorilor de aplicaţii mobile. În plus, afirmă experţii, atacatorii vor continua să exploateze vulnerabilităţile platformelor mobile, cum ar fi Android. Dacă în prezent crearea unei vulnerabilităţi pentru platforma iOS costă pe piaţa neagră în jur de 200.000 de dolari, pentru Android suma este numai de 10.000 de dolari.AGERPRES