Internetul, mai atractiv decât sexul? Da, pentru unul din cinci americani!
Unul din cinci americani ar renunţa la sex timp de un an mai degrabă decât la internet, potrivit rezultatelor unui studiu efectuat de Boston Consulting Group, transmite Mediafax.ro.
Totodată, două treimi dintre americani ar renunţa la cafea timp de un an în favoarea internetului, iar suma medie cerută de un utilizator din SUA pentru a sta offline pentru 12 luni este de 2.500 de dolari, arată rezultatele unui sondaj efectuat de BCG în statele G20, cele mai mari economii ale lumii.
La nivelul G20, utilizatorii de internet ar cere să fie plătiţi cu între 3 şi 6% din venitul anual pentru a nu accesa internetul timp de un an, potrivit sondajului.
Cele mai importante servicii sunt căutarea, emailul, online banking şi serviciile de investiţii. BCG a intervievat 1.000 de utilizatori de internet din fiecare ţară G20.
Dominic Field, partener la BCG şi unul dintre autorii studiului, notează că internetul a intrat în rândul utilităţilor precum electricitatea sau apa.
Până în 2016, numărul total al utilizatorilor de internet va urca la 3 miliarde, de la 1,9 miliarde în 2010, potrivit BCG.