Interpol: Medicamente contrafăcute de peste 50 de milioane de dolari, CONFISCATE
O vastă operațiune la nivel mondial împotriva traficului de medicamente false a permis arestarea a 393 de suspecți și confiscarea a milioane de produse potențial periculoase de o valoare estimată de 53 de milioane de dolari (46,8 milioane de euro), a anunțat joi Interpolul, citat de AFP, potrivit Agerpres.ro.
False tratamente împotriva cancerului, teste pentru depistarea HIV sau a diabetului defectuoase, material dentar contrafăcut sau echipamente chirurgicale ilegale sunt doar câteva dintre neregulile depistate în cadrul celei de a noua operațiuni "Pangea", la care au participat polițiști din 193 de țări între 30 mai și 7 iunie.
În cadrul operațiunii, au fost confiscate 12,2 milioane de medicamente false și au fost suspendate 4.932 de site-uri de internet care propuneau aceste produse.
Aproape 700 de anchete au fost declanșate în întreaga lume, precizează într-un comunicat organizația internațională de poliție cu sediul la Lyon.
În Ungaria de exemplu, poliția locală a confiscat aproape 65.000 de tablete de medicamente recomandate pentru anxietate, ascunse într-o roată de schimb și în bancheta din spate a unei mașini, un mod de operare similar celui al traficanților de droguri, notează Interpol.
În Australia, poliția a descoperit și închis un laborator clandestin în care se produceau steroizi.
În 2015, operațiunea Pangea VIII a dus la confiscarea a peste 20 de milioane de medicamente contrafăcute de o valoare estimată la 81 de milioane de dolari (71 de milioane de euro) și la arestarea a 156 de persoane în întreaga lume, notează AFP.
- VESTE BUNĂ! De mâine, medicamentele vor fi vândute la PREŢURI REDUSE
- 1 aprilie este ziua din care vom plăti mai puţin pentru medicamente şi electricitate
- Farmaciile au început SĂ VÂNDĂ medicamente mai ieftine. REACŢIA pacienţilor
- Medicamente de contrabandă. Ce au făcut vameşii pentru a descoperi produsele ascunse
- OPERAŢIUNE DE AMPLOARE! Zeci de arme de foc, grenade şi explozibil, confiscate de oamenii legii
- Amenzi de MILIOANE DE LEI pentru șase firme care nu au furnizat medicamente spitalelor