Interpretul de muzică ușoară și crainicul Vlad Negruzzi s-a stins din viață pe patul de spital
Interpretul de muzică ușoară Vlad Negruzzi, fost crainic la Radio Moldova, președintele Societății Culturale ”Vatra”, Maestru în Artă, deținător al Ordinului ”Gloria Muncii”, s-a stins din viață la vârsta de 70 de ani, scrie MOLDPRES.
Anunțul a fost făcut public de rețelele de socializare de către prietenii săi. Artistul a decedat ieri la un spital din capitală, unde fusese internat cu câteva zile în urmă.
Solicitată de agenție, Mariana Bahnaru, Artistă a Poporului, fost crainic la Radio Moldova, a menționat că Vlad Negruzzi a cucerit-o prin modestia lui proverbială.
”Avea o voce de tenor foarte blândă, radiofonică și foarte caldă. Era inteligent și de o cumsecădenie rară. Niciodată n-a ofensat pe cineva, era foarte sociabil”, a subliniat Mariana Bahnaru.
Vlad Negruzzi s-a născut la 3 iulie 1950 în satul Donici, raionul Orhei. A absolvit Institutul de Arte. A fost crainic la radio, apoi coordonator al mai multor proiecte culturale, președinte al Societății Culturale ”Vatra”. Pe parcursul anilor, SC „Vatra” a lansat nume și cântece noi, a purces la o colaborare cu toate școlile din țară, i-a urcat în scenă pe micuții talentați de la școlile-internat, pentru a simți și a se convinge că viața poate fi frumoasă chiar și în lipsa părinților și a rudelor.