Intersport-Aroma sau FC Cahul. Vezi cine este noul lider al Diviziei A
Şi în Divizia "A" se joacă fotbal adevărat! Derbiul etapei 21, partida dintre primele două clasate, Intersport-Aroma şi FC Cahul, jucat la Cobusca Nouă, a fost un meci cu goluri, penaltiuri, accidentări grave şi... înjurături de pe marginea terenului.
Pentru spectatori, partida nu s-a deosebit deloc de un meci din Divizia Naţională. Pe teren s-au marcat un autogol, un gol din acţiune şi unul din penalty. Un jucător s-a accidentat grav, iar antrenorul oaspeţilor a vociferat nemulţumit de pe marginea terenului.
Scor final, 3-0. Intersport-Aroma a învins fără drept de apel una dintre contracandidatele la promovare, FC Cahul.
După acest rezultat, Intersport-Aroma a devansat în clasament adversara din acest meci, FC Cahul, şi, cu 40 de puncte la activ, a devenit noul lider al Diviziei A. Pe locul doi se află FC Locomotiva Bălţi, iar fostul lider, FC Cahul, a coborât pe locul trei, ambele având câte 39 de puncte. Până la finalul campionatului, în Divizia A au mai rămas 9 etape.