INTERVIU BLITZ cu Dumitru Diacov: Este mult de lucru și avem nevoie de o guvernare eficientă
Președintele de onoare al Partidului Democrat din Moldova (PDM), Dumitru Diacov, a oferit un interviu blitz pentru site-ul dumitrumunteanu.md.
În cadrul interviului, Dumitru Diacov a vorbit despre realizări, amintiri dar și despre reformele din Cimișlia și Basarabeasca.
M.D. – Care e cea mai frumoasă amintire din satul dvs de baștină, Bașcalia?
D.D. – Bașcalia este un sat cu obiceiuri mai conservatoare, decât în alte localități. Acum, poate, lucrurile acestea le privim cu o oarecare doză de umor, dar prin anii ’60, când locuiam în Bașcalia, toate le luam în serios. De exemplu, dacă, mergând pe stradă, nu te-ai salutat cu cei mai în vărstă, să știi precis că de aceasta vor ști părinții și, în mod obligatoriu, vei avea discuții cu părinții. Eu am avut vreo 2 sau 3 discuții la aceasta temă, dar și astăzi le țin minte.
M.D. – Cu cîți colegi de clasă mai țineți legătura? Din cei prezenți în Moldova.
D.D. – Cu 2-3 permanent, dar cu toții, când am ocazia. Iata o fotografie cu colegii de clasă din mai 2018 cu ocazia de 50 de ani de la absolvirea școlii, ne-am fotografiat pe scările Parlamentului.
M.D. – Care a fost cea mai mare realizare a Dvs în viață?
D.D. – Copiii, nepoții și fondarea Partidului Democrat. Mă mândresc că este unicul partid activ, care nu numai a supravețuit toți acești ani, dar și și-a păstrat ideea principală – de partid constructiv situat în centrul spectrului politic de la noi.
M.D. – Vi s-a propus să rezolvați, lobați o întrebare contra unei sume de bani? Cum ați răspuns?
D.D. – Nu, niciodată nu am avut astfel de oferte și niciodată nu am purtat cu nimeni astfel de discuții!
M.D. – Care a fost cea mai mare dezamăgire în politică a Dvs? Dacă a fost vreo dată.
D.D. – Lipsa de unitate a forțelor democratice, încăpaținarea și concurența acerbă între respectivele partide, mai ales a așa numitelor partide de dreapta.
D.D. – Republica Moldova e un stat democratic?
D.D. – La sfirșitul anilor ’90 și în 2009 – 2011 Republica Moldova a fost exemplu pentru țările din spațiul CSI, dar din cauza gălcevilor din tabăra partidelor de la guvernare, am cedat din poziții. Sper ca după alegeri, vom recupera din aceste pierderi.
M.D. – Care sunt 3 lucruri care prioritare pe care le veți promova pentru raionul Cimișlia? Dar pentru Basarabeasca?
D.D. – Și pentru Cimișlia, și pentru Basarabeasca trebuie să deschidem mai pe larg ușile instituțiilor centrale, accesul la proiecte finanțate de Guvernul Moldovei și partenerii externi. Și sper, dupa alegeri, să pot să mă concetrez pe problemele cu care se confruntă localitățile din aceasta circumscripție electorală.
M.D. – Ce părere aveți despre reforma în sistemul spitalicesc și trecerea spitalului raional Cimișlia la Hîncești? (Tentativa care a avut loc în anul 2017)
D.D. – Nu cred că poate fi vorba de, așa cum spuneți Dvs, trecerea spitalului de la Cimișlia la Hincești. Eu nu voi sprigini astfel de idei. Altceva, că spitalele de la Basarabeasca, Cimișlia și Hăncești trebuie să se specializeze în anumite domenii ale medicinii. Nu vreau acum să intru în detalii, dar în fiecare dintre aceste centre trebuie să existe servicii medicale performante, dar specializate, calitative și eficiente. În orice caz, eu voi folosi toată experiența și autoritatea mea în partid pentru a promova anume o astfel de abordare, dar nu închiderea mecanică a careva servicii medicale.
M.D. – Ce părere aveți despre activitatea Parcului Industrial Cimișlia?
D.D. – Existența unui parc industrial în raion oferă multiple posibilitați nu numai de creare a locurilor de muncă, dar și de dezvoltare industrială a zonei respective. In general, din punctul meu de vedere, noi urgent trebuie să ne ocupăm de industrializarea țării, să aducem în satele noastre căt mai multe întreprinderi de prelucrare, industrie alimentară, să dezvoltăm serviciile turistice în zona rurală.
M.D. – Ce părere aveți despre reforma teritorial – administrativă care va avea loc în viitorul apropiat? Cimișlia și Basarabească trebuie să fie un subiect în cadrul reformei sau aparte?
D.D. – Reforma teritorială trebuie realizată, dar ea trebuie să fie echilibrată. Nu trebuie să fie zone avantajate și regiuni “uitate”. În afară de aceasta, reforma teritorială trebuie spriginită de decizii foarte clare în ceea ce privește finanțele publice locale și legislatțe privind patrimoniul local. Este necesar de consolidat administrația publică locală, iar independența acestei administrații trebuie să fie una reală și nu mimată.
Mai pe scurt, este mult de lucru. Și, sigur, avem nevoie de o guvernare eficientă, de o guvernare care să asigure o apropiere reală între Moldova și instituțiile Europene și o guvernare care sa muncească patru ani fără întreruperi și fără gâlceavă.
- TOTALURILE PARLAMENTULUI: 200 de ore de dezbateri şi aproape 470 de iniţiative legislative înregistrate
- PDM, primul concurent electoral care a semnat Declarația de conduită pentru alegeri
- Un grup de iniţiativă va strânge semnături pentru susţinerea medicului Mihai Stratulat în calitate de deputat
- Astăzi e ULTIMA ZI pentru înregistrarea prealabilă a moldovenilor de peste hotare pentru a confirma participarea la parlamentare