INTERVIU cu Marian Lupu: "Nu mai invit PLDM-ul la negocieri, invit oamenii responsabili din partid"
Interviu cu președintele PDM, Marian Lupu, despre viitoarea majoritate parlamentară, relația tensionată dintre PLDM și PDM, ce soluții există dacă PLDM refuză în continuare să vină la negocieri.
I: A cam trecut termenul optimist, pe care l-ați avansat pentru crearea unei majorități parlamentare și instalarea noului Guvern. Negocierile bat pasul pe loc, parcă. În ce fază a discuțiilor sunteți?
Marian Lupu: Dacă ar fi să vă răspund foarte direct, v-aș spune că suntem la faza în care niște oameni politici, pe care eu personal îi consider iresponsabili, își imaginează că partidele pro-europene și moldovenii o să aștepte toată viața după frustrările lor personale. Aici mă refer la cei din fruntea PLDM.
Dar deja eu încetez să mai vorbesc despre PLDM ca partid, pentru că acolo sunt mai multe grupări acum, grupări care au viziuni total diferite.
Sunt o parte dintre deputați, cu unii am vorbit, care sunt gata să susțină o alianță pro-europeană la guvernare, pentru că ei înțeleg cât de periculos e jocul pe care PLDM îl face acum. Pe de alta parte, acești deputați sunt șantajați din interior: li se transmite că dacă vor spune public că sunt pregatiți să susțină o nouă alianță pro-europeană, vor fi numiți trădători, vânduți și în toate felurile.
De fapt, noi am făcut o greșeală încă din startul negocierilor. Îmi asum în numele PDM greșeala de a fi lansat, eu personal, mai multe invitații către Valeriu Streleț și PLDM, prin care i-am chemat la negocieri. Nu am primit nici un răspuns. Noi am tratat acest partid ca un întreg, dar el deja, în acel moment, nu mai era un partid cu o singură viziune. Iată, noi am considerat la început că nu e corect să pornim discuții cu grupările din interiorul PLDM și am greșit, pentru că am pierdut mult timp prețios pentru țară, în așteptarea răspunsului de la un partid care nici nu poate răspunde, pentru că acest partid mai există doar cu numele.
Noi ar fi trebuit să invităm la discuții pentru formarea unei noi coaliții pro-europene direct acei membri raționali, deputații responsabili din fracțiunea PLDM.
Acum se dovedește că, atât noi, cât și colegii din celelalte partide pro-europene, am așteptat un răspuns anume de la fostul premier Valeriu Streleț, dar tocmai dumnealui s-a dovedit până la urmă a fi principalul factor care urmărea blocarea participării la negocieri a PLDM - poate din motive personale, din motive legate de relația sa mai specială cu Vlad Filat?
I: Așadar, ce trebuie să înțelegem? Că nu mai așteptați după PLDM?
ML: Le-am lansat deja o mulțime de invitații, atât în privat, cât și public. La fel au făcut și colegii din celelalte partide pro-europene, la fel au făcut și partenerii străini ai Republicii Moldova, prin căi directe și indirecte.
PLDM are o mare problemă: prin refuzul absolut nejustificat de a participa la negocierile pentru formarea majorității pro-europene, ei au blocat până acum formarea alianței de guvernare și țin țara în criză politică, iar pentru acest lucru o să poarte răspundere.
Noi vom debloca situația din țară, dar ei vor rămâne mereu cu imaginea unui partid irațional.
I: Ei consideră că au motive justificate să nu participe la negocieri. Au acuzat PDM chiar, au spus că nu vor să facă alianță cu bandiții, cu cei care au ținut în captivitate statul.
ML: Cine sunt bandiții? Colegele noastre Monica Babuc, Valentina Stratan sau alte colege și colegi? Ar trebui să le fie rușine și să-și ceară scuze pentru un astfel de comportament deloc elegant, chiar bădărănesc.
Eu observ că zicala aceea cu "hoțul care strigă hoții" se potrivește de minune unora din PLDM, și o aplică nu de ieri sau de azi, ci în ultimii 6 ani. Ei au acuzat pe toată lumea de orice, în toate alianțele din care au făcut parte. Știti bine cine a fost sursa declanșării tensiunilor, războaielor politice și rupturilor de alianțe. Ca astăzi să aflăm ce? Că cineva avea interes de fapt să facă zgomot mare în fața oamenilor, să își promoveze imaginea de mare pro-european, de unic pro-european, doar ca să nu se vadă de fapt cu ce se ocupă el în realitate? Iată, numai așa au înțeles unii din PLDM să-și rezolve problemele și să-și crească influența în alianțele politice din care au făcut parte în toți acești ani. Iar azi, când ei aruncă din nou înspre alții cu epitete de tipul "bandiții", nu-ți rămâne decât să le memorezi și să aștepți iar ca timpul să arate cine sunt de fapt bandiții, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată până acum.
I: În așa atmosferă, cum ar mai fi posibilă o colaborare PDM-PLDM?
ML: În PLDM nu sunt doar Filat sau Streleț și încă doi-trei, remarcați prin faptul că au diferite obsesii și supărări personale, pe care le transmit public. În acest partid, chiar eu personal știu câțiva oameni foarte raționali și responsabili, oameni care sunt sigur că nu vor lăsa țara să ajungă în anticipate sau să o țină într-o criză politică prelungită.
Eu, unul, nu mai invit PLDM la negocieri, pentru că am făcut-o deja de nenumărate ori. Acum invit acei oameni responsabili de acolo să vină, să ne așezăm la masa de negocieri și să găsim soluții pentru a asigura stabilitatea. Deja trebuie să ieșim din zona epitetelor și a frustrărilor, a acuzațiilor reciproce și să construim o alianță stabilă, responsabilă față de oameni, de viitor.
Eu când am spus că era important ca PLDM să rămână întreg, am gândit că era nevoie de toate voturile lor și era necesar să discutăm cu toții, pro-europeni, cu un partid care își asumă responsabilități. Dar se pare că am fost prea optimist și m-am bazat pe PLDM ca întreg, adică pe ceva ce deja nu mai există la modul efectiv. Poate că cei de la PLDM ar fi trebuit să o asculte pe Maia Sandu, dacă tot îi folosesc atât de des numele când vor să se spele de păcate, pentru că această doamnă le-a spus ce trebuie să facă pentru a putea reveni pe scena politică: să se curețe.
I: Dar Maia Sandu a spus și că e bine că PLDM stă în opoziție de acum înainte și a sugerat că nu are încredere că PCRM ar putea deveni pro-european.
ML: Dacă a spus asta, e foarte straniu... În februarie era mai încrezătoare, a acceptat să facă parte din Guvernul susținut de PCRM și, atenție, PCRM chiar și atunci a anunțat că susține acel Guvern și parcursul pro-european. De ce n-ar fi pus atunci la îndoială susținerea pe care o acorda PCRM pentru ca Moldova să rămână pe calea europeană?
Mai mult, eu îmi amintesc că, deși avea multe rezerve față de persoana sa, PCRM a acceptat-o și a votat-o în funcția de ministru pe doamna Sandu. Sau cum, dacă îți fac pe plac, comuniștii sunt pro-europeni, dacă nu îți fac pe plac, gata?
Până la urmă, nu PCRM, nu alții, ci chiar PLDM este cel care, negociind, a lasat-o pe Maia Sandu fără postul de ministru, cedând cu multă ușurință chiar ministerul.
I: Vă bazați pe PCRM pentru următoarea alianță?
ML: Ne bazăm pe toți deputații care susțin o majoritate pro-europeană, pro-reforme, pro-Moldova.
Matematica pe care o avem în Parlament acum, iresponsabilitatea unora din PLDM, toate ne obligă să găsim soluții. Și o să le găsim.
Cum va arăta viitoarea alianță, veți vedea curând. Ceea ce pot să vă spun este că vom crea o alianță care să asigure atât stabilitatea politică necesară, dar și implementarea reformelor, a Acordului de asociere la Uniunea Europeană și declanșarea unui proces dinamic de luptă împotriva corupției.
I: Dar cu socialiștii ce ați discutat zilele trecute?
ML: Eu, personal, nu am discutat, dar nu am nicio problemă să discut, atât timp cât vor fi subiecte importante.
Zilele trecute, liderul PSRM a adresat o invitație partidelor. Noi respectăm fiecare partid din Parlament pentru că acel partid e trimis de cetățeni acolo, în Legislativ, iar noi îi respectăm pe toți cetățenii, chiar dacă nu ne-au votat pe noi. Așadar, din partea noastră au mers câțiva colegi să aibă acel dialog solicitat cu socialiștii. Subiectul a fost legat de alegerile anticipate. Colegii noștri le-au transmis socialiștilor poziția fermă a PDM, pe care o repet: alegerile anticipate nu sunt acum cea mai bună soluție pentru Moldova, în contextul în care țara are nevoie rapid de un guvern stabil.
Sigur că poziția noastră nu era ceea ce așteptau socialiștii să audă, dar până la urmă dialogul nu strică niciodată. Și cred că trebuie să depășim cu toții felul acesta rigid, prin care se refuză dialoguri pe criterii geopolitice sau alte pretexte. Dialogul nu înseamnă negocieri, nu presupune obligatoriu diverse înțelegeri. Dialogul între partide este o componentă democratică importantă. Apropo, vedeți în Europa cum partide total opuse ca viziune discută fără probleme, chiar și pe teme delicate. La noi însă, unii politicieni se prefac a fi mari pro-europeni, dar în realitate ei calcă în picioare și cele mai elementare reguli democratice, refuzând să dialogheze și cu partidele de stânga, dar și cu cele de dreapta.
I: Se discută mult despre care partid e mai pro-european. Deputați din PLDM spun că PDM nu e partid pro-european. Dumneavoastră ce spuneți, sunteți sau nu pro-europeni?
ML: Pentru PLDM, doar Filat este pro-european. Dacă asta înseamnă a fi pro-european, atunci nu, PDM nu este un astfel de partid pro-european. În opinia mea, un partid trebuie să fie pro- european prin acțiunile sale concrete, nu prin discursuri și PR. Amintiți-vă de câte ori am fost acuzați noi, democrații, că suntem împotriva parcursului european, că vom face alianță pro-rusă, că vom bloca Acordul de Asociere și câte alte astfel de minciuni! Noi am demonstrat că toate aceste acuzații au fost fără temei, minciuni. Și am demonstrat acest lucru cât se poate de clar, prin acțiuni concrete! Nici acum noi nu răspundem la acuzații mincinoase folosindu-ne de discursuri frumoase și punând stegulețe pe birouri, ci prin ceea ce facem și vom face în continuare.
I: Sunt zvonuri că PLDM ar putea să vină la negocieri săptămâna viitoare, dar cu condiții foarte dure. Sunteți pregătiți să le acceptați?
ML: Dacă vor veni noi, îi vom asculta și le vom răspunde.
Am auzit și eu că vor să vină din nou cu propuneri, care vizează anume câteva instituții care ar putea facilita eliberarea lui Vlad Filat și blocarea dosarului BEM. Dacă e așa, e o mare naivitate din partea lor.
Dacă însă vor veni la negocieri, în primul rând îi vom întreba în mod firesc câți sunt, dacă se discută în numele partidului sau dacă la negocieri se prezintă doar una dintre grupări. Apoi le vom explica faptul că nici un partid pro-european nu a venit până acum cu condiții, ci cu propuneri constructive, iar anume aceste soluții constructive sunt cele care se discută, se analizează, pentru ca toți să decidem dacă ele sunt bune, în folosul oamenilor, și dacă le includem în programul de guvernare. Eu consider că aceasta e abordarea normală.
Nu este normal să intre cineva la discuții și să dea cu pumnul în masă, că reacții de acest tip am mai văzut. Dacă însă cei din PLDM vor încerca acest lucru, înseamnă că ei vor să facă teatru, urmăresc doar să vină la negocieri ca să aibă de unde pleca, arătând în fața presei cum ei au încercat. Dar vor avea parte de efectul bumerangului, pe care l-au cunoscut atât de des în ultima perioadă, inclusiv în detrimentul alianțelor noastre.
Noi ne dorim PLDM la guvernare ca partid întreg, unit și funcțional, pentru că ne dorim stabilitate pentru țară. Dar unitatea celor din PLDM depinde doar de ei, de depășirea unor momente emoționale și de conștientizarea responsabilității pe care o avem cu toții, clasa politică, în acest moment. PDM este gata să-și asume partea lui de vină pentru ceea ce nu a funcționat în acești ani, noi doar am avut nu un partid, ci o alianță la guvernare. Toți trebuie să învătăm din greșelile trecutului și să mergem înainte.
Sursa: Infotag
- Marian Lupu: În PLDM sunt deputaţi care împărtăşesc ideea parcursului european. Ei sunt aşteptaţi la negocieri
- Lupu: Proiectul Acordului de constituire a coaliţiei de guvernare ar trebui semnat până vineri
- NEGOCIERI pentru formarea MAJORITĂȚII PRO-EUROPENE. Ce au declarat Lupu, Ghimpu şi Leancă (VIDEO)
- Iurie Leancă: Doar cu partidele pro-europene putem crea o majoritate parlamentară (VIDEO)
- "E un pas logic". Lupu, despre decizia autorităţilor române de a amâna ajutorul financiar pentru Moldova
- Marian Lupu: S-a decis crearea unui grup de lucru care va elabora un document de guvernare