Interviu EXCLUSIV cu Eduard Grama: 2016 a fost un an bun pentru agricultură. Munca fermierilor a dat roade (VIDEO)
2016 a fost un an bun pentru agricultură, iar în pofida îngheţurilor de primăvară, munca fermierilor a dat roade. Pentru anul viitor, Ministerul Agriculturii are planuri mari.
De la schimbarea regulamentului de acordare a subvenţiilor, la reforme în domeniul agricol şi deblocarea pieţelor internaţionale pentru produsele moldoveneşti.
Declaraţiile au fost făcute de ministrul Agriculturii, Eduard Grama, într-un interviu pentru Publika TV.
În opinia ministrului Agriculturii, Eduard Grama, anul 2016 a fost unul destul de productiv. Pentru 2017, unul dintre domeniile, care vor avea partea de investiţii străine, este cel al creşterii legumelor în sere.
"Pe lângă investitori, Japonia, China, care întradevăr au interes sporit şi la ziua de azi ei fac un studiu de fezabilitate în privinţa producerii legumelor, în cantităţi mari în sere şi nu numai în sere, şi în câmp liber, noi prin subvenţionare şi prin motivarea agricultorilor, încercăm să restabilim domeniul respectiv", a declarat ministrul Agriculturii, Eduard Grama.
Ministrul susţine că în 2016 au reuşit să achite plăţile restante către agricultori, iar pentru 2017 sunt pregătite modificări la regulamentul de subvenţionare.
"Noi vom introduce nişte măsuri noi şi vrem să introducem măsurile de subvenţionare şi motivare pentru exportatori şi exporturi de produse cu valoare adăugată. În al doilea rând vrem să introducem nişte instrumente financiare noi care pot să le folosească Agenţia de Intervenţii şi Plăţi, care va permite agricultorilor, de exemplu, să ia bani în avans", a adăugat ministrul Agriculturii, Eduard Grama.
Ministrul mai spune că o problemă în agricultură ţine de asigurare, pentru că doar doi la sută dintre agricultori îşi protejează roada. În prezent se discută mai multe soluţii, inclusiv cea ca fermierii să fie obligaţi să-şi asigure investiţiile.
"Agricultorii vreau să asigure tot şi profituri, şi nu numai profituri, dar tot ce este posibil de asigurat ceea ce măreşte şi automat măreşte prima de asigurare şi deja ei nu pot să o plătească. Noi nu avem companii mari de asigurare care pot să vină cu un procent sau să vină cu nişte oferte avantajoase. Problema este din două părţi şi aici noi trebuie să discutăm cu amândouă părţi şi să găsim o soluţie optimă", a afirmat ministrul Agriculturii, Eduard Grama.
Interviul integral cu ministrul Agriculturii, Eduard Grama, îl puteţi urmări în această seară la Publika TV, începând cu ora 19:00.
- EXCLUSIV la "Tema Zilei"! Ministrul Agriculturii explică schema cu înstrăinarea terenurilor din proprietatea statului
- O campanie delicioasă! Copiii din grădiniţele şi centrele de plasament din ţară vor primi dulciuri
- Ministerul Agriculturii vrea să ajute tinerii fermieri să-şi dezvolte afacerile și să-şi extindă exporturile