INTERVIU EXCLUSIV pentru Primele Ştiri: Eşecul Guvernului condus de Maia Sandu a fost inevitabil
Eşecul Guvernului condus de Maia Sandu a fost inevitabil. Liderul PAS recunoaşte că a anticipat căderea executivului, dar a mizat pe faptul că preşedintele Igor Dodon va fi rațional şi o va lăsa să-şi facă treaba. Acum, ţinta principală a Partidului Acţiune şi Solidaritate s-a îndreptat către Preşedinţie. Sandu nu vorbeşte direct dacă va candida sau nu la alegerile prezidenţiale din toamnă, dar spune că îşi doreşte un candidat comun al forţelor proeuropene. Discuţii în acest sens au început deja cu unele forţe politice, dar încă sunt incerte. Scopul principal este ca şeful statului, Igor Dodon, să nu mai obţină un mandat. Subiectele au fost abordate în cadrul unui interviu oferit de liderul PAS, pentru Primele Ştiri.
MHAELA BLANARU: Pentru că suntem prima dată aici la dumneavoastră, nu am cum să nu vă întreb ce mai faceţi şi cum e viaţa după ce aţi plecat din Guvern.
MAIA SANDU: Ne-am luat o pauză, ne-am odihnit puţin, pentru că a fost un an încărcat şi acum am revenit la lucrurile pe care le promovăm de când am construit acest partid. Încercăm să obţinem cât mai mult sprijin din partea cetăţenilor ca să putem reveni la guvernare cât de curând.
MIHAELA BLANARU: Aveţi activitate doar în partid, nu aveţi un alt loc de muncă?
MAIA SANDU: Nu am un alt loc de muncă, activitatea de partid îmi consumă tot timpul.
MIHAELA BLANARU: Şi din ce bani trăiţi, dacă nu e secret?
MAIA SANDU: Din aceeaşi bani, din economiile pe care le-am făcut în timp.
MIHAELA BLANARU: Vreau să ne întoarcem puţin în trecut, pentru că au fost multe luni pline de evenimente politice destul de tulburătoare. Şi totul a pornit de la intenţia de a-l da jos pe Vlad Plahotniuc. Când v-aţi întâlnit prima dată cu el?
MAIA SANDU: Nu m-am întâlnit niciodată cu Vlad Plahotniuc. L-am văzut în Parlament, probabil într-o zi în care sau promovam codul educaţiei sau se vota Codul educaţiei, atuci când el era parlamentar şi eu eram ministru şi de la tribună l-am văzut în sală, dar nu am avut niciodată nicio discuţie, faţă în faţă nu ne-am văzut niciodată.
MIHAELA BLANARU: Nu aţi avut niciodată interesul să interacționați?
MAIA SANDU: Nu. Ce poţi să-i spui unui om căruia i-au spus atât de mulţi până la mine că ceea ce face este rău pentru ţară. Nu am avut ce să discut cu el şi nici nu regret acest lucru.
MIHAELA BLANARU: Cum e viaţa acum că nu mai e Vlad Plahotniuc în ţară şi nu se mai aude nimic de el?
MAIA SANDU: Eu zic să mergeţi să-i întrebaţi pe oameni. Cel puţin din discuţiile pe care le am eu cu oamenii prin raioane, ei toţi spun că e mai simplu, că nu mai sunt terorizaţi. Şi pot să vă spun că la întâlnirile cu noi vin mai mulţi oameni, deci nu le este frică.
MIHAELA BLANARU: Dar senzaţia dumneavoastră personală, pentru că aţi luptat atât de mult pentru asta?
MAIA SANDU: Am luptat pentru democraţie şi pentru stat de drept şi pentru un stat care a lucrat pentru cetăţeni. Plahotniuc la un moment a fost impedimentul cel mai mare în calea realizării acestui obiectiv pe care îl au toţi cetăţenii Republicii Moldova. Acum avem alte impedimente. Am eliminat impedimentul principal şi din păcate în continuare trebuie să eliberăm ţara de cineva şi aici mă refer la Dodon, în loc să construim.
MIHAELA BLANAU: Care este relaţia dintre dumneavoastră şi Igor Dodon acum? Mai discutaţi?
MAIA SANDU: Nu discutăm din momentul în care el a decis să demită Guvernul nu am avut nicio discuţie.
MIHAELA BLANARU: Nu a încercat el să vă sune?
MAIA SANDU: Nu a încercat şi nu cred că are rost. Nu avem ce să discutăm. Noi am spus clar că el este personajul din cauza căruia Republica Moldova este într-o situaţie proastă, ne-a izolat internaţional, ne-a privat de fonduri externe, promovează corupţia, a redeschis schemele. Toate aceste lucruri sunt în defavoarea oamenilor Republicii Moldova şi respectiv nu avem ce să discutăm cu asemenea personaj.
MIHAELA BLANARU: Atunci când aţi făcut alianţă cu PSRM aţi anticipat măcar câtuşi de puţin că s-ar putea să ajungem în această situaţie?
MAIA SANDU: Era clar că o să ajungem în această situaţie. Dar nu am avut de ales, aşa cum am mai spus. Nu puteam să reuşim într-o luptă în care erau prezenţi ambii şi Plahotniuc şi Dodon. Trebuia să scăpăm de unul după care să luptăm cu al doilea.
MIHAELA BLANARU: În totodeauna mi s-a părut ciudat că aţi decis să faceţi alianţă cu Igor Dodon, pentru că ţin minte declaraţiile dumneavoastră anterioare când spuneaţi că este un trădător, că este controlat de Kremlin etc. Şi mulţi alegători PAS v-au taxat dur pentru asta.
MAIA SANDU: Nu ştiu la ce vă referiți când spuneţi că ne-au taxat dur, pentru că dacă vă uitaţi la alegerile locale şi în special la votul politic o să vedeţi că oamenii au înţeles că nu exista o soluţie mai bună. Vă întreb pe dumneavoastră, care era alternativa? Dacă am fi avut alegeri libere şi corecte în februarie 2019 atunci Blocul ACUM ar fi venit cu suficiente mandate în Parlament şi nu ar fi avut nevoie să facă alianţă cu unul ca să scape de celălalt. Realitatea a fost alta şi apropo, noi am discutat trei luni de zile cu oamenii. Deci nu a fost o decizie pe care am luat-o a doua zi după alegeri, hai să facem parteneriat politic cu socialiştii.
MIHAELA BLANARU: Dar atunci când aţi văzut acele imagini video, Igor Dodon discută cu Vlad Plahotniuc, vorbesc despre federalizare, v-au pus în gardă aceste imagini?
MAIA SANDU: Bineînţeles că m-au pus şi este o dovadă în plus că şi Igor Dodon şi Vlad Plahotniuc erau şi sunt gata să vândă ţara, discutau foarte jovial despre cine trebuie să facă această federalizare. În acelaşi timp, eu am crezut atunci şi cred că doar dacă ai un procuror independent poţi să mizezi că personaje ca Igor Dodon pot fi investigate.
MIHAELA BLANARU: Că tot aţi vorbit acum de procurorul general, Ion Diacov a spus recent în cadrul unei emisiuni că v-aţi întâlnit de fapt cu Stoianoglo şi că l-aţi fi acceptat în această funcţie, că aţi recunoscut că e omul potrivit.
MAIA SANDU: Ion Diacov a participat la această dicuţie? Eu am avut întâlnire cu Stoianoglo aşa cum am avut şi cu ceilalţi candidaţi care au fost preselectaţi de comisie. Evident că în primul rând nici nu era decizia mea, în al doilea rând nu am dat nicio apreciere acolo că sunteţi bun, că nu sunteţi bun. Am avut nişte întrebări, am primit nişte răspunsuri şi asta a fost tot. Acum evident că se găsesc tot felul de personaje cărora le place să speculeze şi să se dea cu părerea despre ce am văzut eu şi cum am înţeles eu această întâlnire. Foarte ciudat, pentru că la acea întâlnire am fost eu şi candidaţii.
MIHAELA BLANARU: Nu regretaţi câtuşi de puţin că v-aţi asumat această răspundere şi că după cinci luni în care aţi muncit a trebuit să plecaţi. Şi dacă aţi întoarce timpul înapoi, aţi face alianţă cu PSRM ?
MAIA SANDU: Trebuie să spun că i-am crezut mai raţionali pe cei din Partidul Socialiştilor şi în special pe Igor Dodon şi am crezut că o să ne lase până la sfârşitul lunii decembrie, pentru că dacă mai rămâneam în oficiu încă două săptămâni am fi debursat încă 30 de milioane de euro de la Uniunea Europeană. După noi era total iraţional să dai jos Guvernul ştiind că după aia o să-ţi ia mult timp ca să poţi să aduci aceşti bani şi ca bugetul are nevoie de aceşti bani.
MIHAELA BLANARU: Acum că nu mai sunteţi nici în Guvern şi nici în Parlament, sunteţi conştientă că aţi plecat din politica mare?
MAIA SANDU: Nu. Nu am plecat din politica mare şi asta se vede şi la discuţiile cu oamenii. PAS este un partid puternic, este cel mai puternic pe segmentul proeuropean şi ar fi cel mai puternic dacă nu ar exista manipulare, bani murdari pe care Partidul Socialiştilor îi foloseşte în politică.
MIHAELA BLANARU: Care sunt şansele ca să vedeţi Preşedinţia din foliu, dar nu din troleibuz?
MAIA SANDU: Acest lucru îl decide alegătorul. Până acolo partidul trebuie să decidă cine va fi candidatul pe care îl va susţine acest scrutin, dar aşa cum arată şi sondajele, avem şanse bune. Şi lumea trebuie să înţeleagă că dacă îl lasă pe Dodon în continuare, ţara asta o să devină o ţară fantomă, fără oameni.
MIHAELA BLANARU: Veți candida sau nu?
MAIA SANDU: Decizia o va lua partidul.
MIHAELA BLANARU: Cine altcineva din PAS care se bucură de atâta încredere?
MAIA SANDU: Dacă apare o persoană care este mai credibilă sau mai cunoscută, pentru că şi asta contează foarte mult, noi suntem deschişi, dar trebuie să fie o decizie pragmatică şi corectă.
MIHAELA BLANARU: Sondajele arată că vă apropiaţi de Igor Dodon la capitolul încredere, dar este oare asta suficient ca să-l învingeţi, pentru că nu cred că vă m-ai permiteţi să mau pierdeţi în faţa lui Dodon?
MAIA SANDU: Întrebarea nu este despre mine dacă îmi mai permit să pierd sau nu. Întrebarea este despre noi toţi dacă îşi permite ţara să-l mai lase pe Dodon la Guvernare. Aşa cred că trebuie să punem problema. Sper să putem merge în acest exerciţiu cu mai multe partide politice, dar şi de contribuţia fiecărui cetăţean.
MIHAELA BLANARU: Ar fi o soluţie să fie identificat un candidat unic la alegerile prezidenţiale?
MAIA SANDU: Noi ne dorim acest lucru şi am început să discutăm cu partidele politice care sunt deschise pentru discuţii.
MIHAELA BLANARU: Cu cine aţi discutat până acum?
MAIA SANDU: Am discutat acest lucru Platforma DA. Ei optează pentru un candidat apartinic. Noi am spus că suntem deschişi dar vrem să ştim despre cine vorbim, pentru că nu poate fi o discuţie abstractă. Nu poţi să iei un om care nu este cunoscut, el poate fi un om minunat, dar dacă el nu este cunoscut şi partidele proeuropene nu au acces sau au acces limitat la mass-media este o provocare destul de mare să reuşeşti într-un an de zile sau chiar mai puţin să faci cunoscut această persoană. Am discutat şi cu blocul UNIREA şi suntem deschişi şi pentru alte discuţii. O să încercăm să comunicăm în următoarele săptămâni cu alte părţi interesate.
MIHAELA BLANARU: Doamna Sandu, cum s-a întâmplat aşa că PAS are un candidat, iar membrul PAS, Grigore Cobzac este candidat independent?
MAIA SANDU: Este o situaţie mai ciudată şi eu cred că noi în următoarele zile o să luăm o decizie şi o să explicăm în detalii cum s-a întâmplat acest lucru. Ceea ce pot să vă spun este că până vineri, termenul limită de depunere a actelor pentru înregistrare, domnul Cobzac nu a dorit să candideze. Deci a fost o decizie spontană, luată în ultima zi.
MIHAELA BLANARU: Unii membri PPDA au decis să-l susţină în aceste alegeri pe domnul Cobzac, dar şi Vlad Ţurcanu de la PUN la fel s-a retras din cursă în favoarea lui Grigore Cobzac, nu vă gândiţi să faceţi acelaşi lucru?
MAIA SANDU: E ciudat că oamenii din Platforma DA care au zis că îşi doresc un candidat apartinic acum spune că vor să suţină un candidat care vine dintr-un partid politic.
MIHAELA BLANARU: Domnul Năstase a făcut recent un apel public în care a chemat partidele de centru dreapta să înainteze un candidat comun al parlamentarele de la Hânceşti şi a spus că în caz contrar ei vor înainta propriul candidat la alegerile prezidenţiale.
MAIA SANDU: Noi am avut o discuţie cu domnul Năstase înainte să venim cu propunerea Olesei Stamate şi le-am vorbit despre această propunere. Ei atunci nu aveau altă propunere, nu au propus un alt candidat, au zis că se gândesc după acre au făcut public că îl susţin pe domnul Druţă. Noi nu am avut ocazia să discutăm aceste lucruri.
MIHAELA BLANARU: Cum vedeţi acest ultimatum de la colegul dumneavoastră din blocul ACUM?
MAIA SANDU: Eu cred că lucrurile încă pot fi discutate şi vreau să înţeleg că toată lumea înţelege gravitatea lucrurilor şi înţelege cât de important este să avem unitate şi sper că toată lumea înţelege care sunt riscurile pentru ţară dacă Igor Dodon rămâne în funcţie încă patru ani de zile.
MIHAELA BLANARU: Relaţia dintre dumneavoastră şi domnul Năstase s-a înrăutăţit ?
MAIA SANDU: Discutăm mai rar cu toate că eu de vreo două săptămâni tot încerc să-l prind să avem o discuţie, dânsul e ocupat, sper când revine, că e plecat din ţară, să discutăm.
MIHAELA BLANARU: Mai este un subiect pe care vreau să-l discutăm. Curtea de apel a luat o decizie în privinţa lui Vlad Filat, rămâne în libertate. Aţi discutat cu el de când a ieşit din închisoare?
MAIA SANDU: Nu.
MIHAELA BLANARU: Ce credeţi despre eliberarea lui?
MAIA SANDU: Cel puţin acum Igor Dodon nu poate să spună că nu a ştiut despre eliberarea lui şi să dea vina pe mine aşa cum a făcut în toamnă. În rest am aceeaşi întrebare, unde sunt banii, de ce nu au fost întorşi banii. Şi care sunt mesajele care le transmite justiţia în aşa mod. Participi la furtul unui miliard şi te speli foarte repede pe mâini, stai câţiva ani al închisoare după care eşti liber.
MIHAELA BLANARU: Foştii colegi ai dumneavoastră din Guvern mai sunt în ţară?
MAIA SANDU: Unii dintre ei sunt, unii au revenit acasă la familiile lor. Domnul Popescu a revenit la Paris, Vadim Brînzan mai petrece timpul pe acasă, mai reveni la Chişinău. În rest cred că toată lumea e aici.
MIHAELA BLANARU: Interviul nostru a luat sfârşit. Vă mulţumim şi sper să nu fie ultimul.
MAIA SANDU: Şi eu sper!