"Întoarcerea lui Putin la Kremlin înseamnă pentru Occident transformarea ţării într-un partener instabil şi dificil"
Occidentul se va confrunta cu o Rusie imprevizibilă, după revenirea lui Vladimir Putin la cârma ţării. Specialiştii susţin că Moscova va fi din nou un partener complex şi de multe ori paranoic.
Întoarcerea lui Vladimir Putin la Kremlin înseamnă pentru Occident transformarea ţării într-un partener instabil şi dificil. Mai mult, experţii afirmă că relaţiile resetate cu Statele Unite vor ajunge din nou la "zero". La fel de negative, sunt şi perspectivele pentru relaţiile ruso-britanice. Mai ales că, în această toamnă Londra intenţionează să facă publice rezultatele anchetei privind decesul fostului ofiţer FSB, Aleksandr Litvinenko, otrăvit cu o substanţă radioactivă.
Jurnaliştii de la The Guaridan afirmă că această poziţie îi convine lui Putin, deoarece poate să-şi menţină imaginea de "duşman extern". Experţii acordă o atenţie sporită şi ituaţiei interne din Rusia, din următorii şase ani. Aceştia susţin că este vorba despre "începutul sfârşitului", deoarece regimul nu va avea capacitatea să modernizeze sistemul economic.
Pus în faţa unor proteste de amploare anunţate de opoziţie, Putin are două opţiuni: fie să facă promisiuni vagi de reforme, fie să aplice tacticele KGB-ului, ceea ce presupune identificarea şi arestarea mercenarilor din Occident.