ÎNTORŞI DIN DRUM! 15 moldoveni nu au avut acces de intrare în Federația Rusă
Săptămâna trecută, 15 cetățeni moldoveni nu au avut acces de intrare în Federația Rusă, iar alți 12 în Uniunea Europeană. Totodată, potrivit poliţiştilor de frontieră, din Federația Rusă au fost deportați doi conaționali, iar din Uniunea Europeană, 20.
În perioada vizată, polițiștii de frontieră au documentat 93 de persoane care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează:
- două persoane au încălcat frontiera de stat;
- 35 de persoane au încălcat regimul frontierei de stat și al punctelor de trecere;
- 11 persoane au prezentat documente false și falsificate;
- 14 de cetăţeni străini au depășit termenul de şedere pe teritoriul Republicii Moldova;
- 13 persoane au fost documentate pentru trafic ilicit de mărfuri;
- 18 persoane cercetate contravențional pentru încălcarea regulamentului circulației rutiere.
În decursul săptămânii precedente, 65 de cetăţeni străini, dar și 41 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova.