INTOXICAȚIE ÎN MASĂ la un restaurant din Chişinău! Medicii au o IPOTEZĂ INTERESANTĂ
19 persoane s-au intoxicat după ce au mâncat la un restaurant din Capitală. Este vorba despre 17 minori şi două învăţătoare care au sărbătorit Crăciunul în local. Ei au fost internaţi cu febră, greaţă şi diaree. Doi dintre adolescenţi se află în secţia de Terapie Intensivă.
"Starea copiilor este cu dinamică pozitivă. Ambii copii nu mai au febră. Vomele nu s-au repetat. Sunt deja mai activi. Mănâncă, beau, dar continuă terapia de detoxificare. Ceilalţi copii… sunt cu dinamică pozitivă, iar cei care au nevoie fac detoxificare intravenoasă", a spus medicul Vitalie Rotaru.
Reprezentanţii Centrului Municipal de Sănătate Publică şi cei de la Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor au desfăşurat, astăzi, controale la restaurant. Specialiştii au prelevat probe de produse alimentare şi au colectat analize de la trei angajaţi ai localului.
"S-au colectat probe de laborator la produse alimentare, rămăşiţe de bucate. S-au investigat trei angajaţi care au fost posibil de găsit, care au participat la prepararea şi distribuirea bucatelor", a spus Olga Volcovschi, medic-şef adjunct la Centrul Municipal de Sănătate Publică.
Investigaţiile de laborator vor fi gata în cinci zile. Atunci, medicii vor afla ce bacterii au provocat intoxicaţia. Până atunci, ei au o ipoteză.
"Toţi care au arătat, au arătat la salata Cezar şi toţi bolnavii au consumat această salată, unii din cei care sunt sănătoşi nu au consumat această salată", a spus Olga Volcovschi.
Tinerii intoxicaţi îşi fac studiile la liceul "Dante Alighieri" din Capitală. La petrecerea de Crăciun au participat 45 de copii şi cele două învăţătoare.
Citeşte şi: 17 copii au ajuns la spital INTOXICAȚI după ce au mâncat la un restaurant din Capitală
Social