Într-o lună în Moldova s-au vaccinat cât în alte țări, într-o zi. Câți oameni au fost imunizați până acum
Într-o lună, autorităţile din Moldova au vaccinat, cât alţii într-o zi. Din 2 martie, de la debutul campaniei de imunizare împotriva COVID-19, în ţară au fost vaccinaţi puţin peste 42 de mii de oameni, adică aproximativ un procent din populaţie. Potrivit statisticilor, zilnic, serul anti-COVID este administrat la două mii de persoane. Între timp, în Romania, de exemplu, numărul celor vaccinaţi într-o singură zi este de circa 56 de mii.
Datele autorităţilor mai arată că până în prezent au fost imunizaţi 68 la sută dintre cei 57 de mii de lucrători medicali.
Totuşi, în statistică nu este inclus numărul cadrelor medicale vaccinate în stânga Nistrului, aproximativ 3 mii de persoane.
De la începutul campaniei de imunizare, doar 2,1 la sută dintre persoanele vaccinate au înregistrat reacţii adverse.
Peste 800 de oameni au avut stare sub-febrilă, dureri în locul injectării sau oboseală, iar 31 de persoane au raportat febră de până la 39 de grade. În schimb, niciunul dintre cei vaccinaţi nu au avut reacţii adverse severe.
Datele mai arată că cea mai mare rată de vaccinare s-a înregistrat în raionul Orhei, unde au fost imunizaţi peste 600 de oameni, urmat de raioanele Soroca şi Cahul.
Totuşi, sunt şi zone în care s-au vaccinat mai puţin de 50 persoane, printre care Autonomia Găgăuză - cu 34, iar Edineţ - cu 50 de oameni.
Primele doze de vaccin anti-COVID-19 administrate în Moldova au fost produse de AstraZeneca şi donate de România. Agenţia Medicamentului a autorizat trei vaccinuri: Pfizer, AstraZeneca, şi Sputnik V.