Într-un top mondial, Moldova se remarcă prin contribuţii aduse umanităţii
Moldova ocupă locul 60 în topul celor mai bune ţări din lume, la capitolul contribuţiilor aduse umanităţii şi planetei. Țara noastră se află cu cinci poziții mai sus decât România, situată pe locul 65.
Potrivit clasamentului, în ultimii ani, cea mai mare contribuţie la bunăstarea planetei a avut-o Irlanda, care a ocupat primul loc în top, după care urmează Finlanda şi Elveţia.
În top 10, mai sunt Olanda, Noua Zeelandă, Suedia, Marea Britanie, Norvegia, Danemarca şi Belgia.
Topul "Good Country Index", care include 125 de țări participante, a fost realizat în baza indicilor transmişi de ONU și Banca Mondială, iar principalele criterii analizate au fost ştiinţa şi tehnologia, cultura, pacea internaţională şi securitata, ordinea mondială și prosperitatea.