Între viitorul european şi alegeri nelegitime. Cum este văzut scrutinul din Ucraina de presa internaţională
Presa din întreaga lume a fost cu ochii pe Ucraina, unde pentru prima dată în istoria postsovietică a ţării, Rada Supremă ar putea fi dominată de forţe proeuropene.
Alegerile parlamentare care au avut loc duminică în Ucraina ar putea cimenta vectorul prooccidental al ţării, titrează The Guardian. Pe de altă parte, o conducere cu simpatii proeuropene ar putea diviza şi mai mult ţara în simpatizanţi ai Estului şi ai Vestului, subliniază jurnaliştii britanici.
Deutsche Welle notează că, în urma acestui scrutin, Kievul va ieşi şi mai mult din sfera de influenţă a Rusiei. Mai mult, jurnaliştii germani consideră că rezultatele alegerilor vor întări poziţia preşedintelui Ucrainei, Petro Poroşenko, şi îi vor permite să pună capăt războiului din estul ţării.
"Oare rezultatul scrutinului parlamentar va contribui la salvarea Ucrainei?", se întreabă editorialiştii de la Forbes. Alegerile vor exprima în special poziţia tinerilor care au luptat pe Maidan, consideră publicaţia.
Parlamentarele anticipate din Ucraina sunt nelegitime, scrie ziarul Pravda de la Moscova, cu referire la comentariile politologului Serghei Miheev. Potrivit acestuia, rezultatul votului de duminică nu poate fi recunoscut, pe motiv că la scrutin nu au participat locuitorii din estul ţării vecine.