Întreprinderea de Stat Registru, recunoscută la nivel internaţional
Întreprinderea de Stat CRIS “Registru” a obţinut, în premieră, două certificate care confirmă standardele internaţionale.
Este vorba despre Certificatul de Conformitate a Sistemului de Management al Calităţii ISO 9001:2008 şi Certificatul de Conformitate a Sistemului de Management al Securităţii Informaţiei - ISO/IEC 27001:2005.
Certificatele au fost înmânate directorului general al ÎS “CRIS “Registru” Sergiu Railean de către Victor Grecean, auditor-şef al companiei „Rina Simtex”. Rina Simtex este unul dintre organismele de certificare de top din România.
Certificarea sistemului de management al calităţii s-a desfăşurat în urma unor analize riguroase prin intervievarea angajaţilor şi verificarea mai multor documente. Scopul standardului internaţional ISO 9001:2008 este aplicarea unui sistem de management calitativ care să îmbunătăţească performanţele, competenţa personalului, produsele şi serviciile.
De asemenea se va asigura protecţia datelor cu caracter personal, siguranţa, confidenţialitatea, integritatea şi protejarea informaţiei de accesul nesancţionat.
Întreprinderea de Stat CRIS “Registru” este una dintre puţinele instituţii din Republica Moldovacare a fost certificată în baza unui audit extern. Pe parcursul următorilor trei ani va fi efectuat auditul de supraveghere, iar peste trei ani se face recertificarea.