Întrevederile Filat-Şevciuk la mai puţin de un an de la învestirea liderului de la Tiraspol în funcţie
Liderul de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, vine astăzi la Chişinău. Declaraţia a fost făcută de premierul Vlad Filat la postul public de televiziune. Filat va avea o întrevedere cu Şevciuk, la ora 16.00. În cadrul întâlnirii, cei doi vor discuta despre reglementarea conflictului transnistrean.
La mai puţin de un an de la învestirea liderului de la Tiraspol în funcţie, prim-ministrul Vlad Filat şi Evgheni Şevciuk au avut deja mai multe întrevederi. Prima întâlnire dintre premierul moldovean şi liderul nerecunoscutei republici transnistrene a avut loc în ianuarie, la Odesa.
Atunci Vlad Filat şi Evgheni Şevciuk au discutat despre noua rundă de negocieri în formatul 5+2, care urma să aibă loc la Dublin. O lună mai târziu, cei doi s-au întâlnit la Chişinău. De această dată, Vlad Filat şi liderul transnistrean au asistat la concertul susţinut de Lara Fabian.
În urma întrevederii care a avut loc la sfârşitul lunii martie, la Tiraspol, cei doi au decis reluarea transportului feroviar pe segmentul transnistrean. Filat şi Şevciuk s-au întânit şi în luna mai, la Chişinău, la concertul interpretului spaniol Julio Iglesias. În iunie, premierul moldovean şi liderul nerecunoscutei republici nistrene s-au întânit din nou.
De această dată ei au participat la o conferinţă, organizată de OSCE în Germania, unde s-a discutat despre promovarea măsurilor de consolidare a încrederii în procesul de reglementare a conflictului transnistrean. Cea mai recentă întâlnire dintre Filat şi Şevciuk a avut loc în iulie, când au mers împreună pe muntele Athos, din Grecia, într-o vizită organizată de Mitropolitul Moldovei, Vladimir. Secretarul de presă al Mitropoliei Moldovei, Vadim Cheibaş, a declarat atunci că oficialii au mers pe Muntele Sfânt ca să se roage pentru “pace pe cele două maluri ale Nistrului”.